16:27:09 22.11.2024
Stiri

Inițiativă legislativă marca Formuzal: „Închisoare pentru unioniști”

Politică 18.06.2014 14:17 Vizualizări3444 Autor: Stela Mihailovici
Inițiativă legislativă marca Formuzal: „Închisoare pentru unioniști”


Comitetul Executiv din Găgăuzia condus de Mihail Formuzal a pregătit un proiect de lege prin care se propune ca unioniștii din R. Moldova să fie pedepsiți penal. Inițiativa va fi înaintată Parlamentului de la Chișinău de către Adunarea Populară de la Comrat.

Găgăuzii propun să fie introduse mai multe modificări în Codul Penal care să prevadă sancțiuni pentru orice tip de acțiuni care promovează ideea unionismului. Potrivit inițiativei, cei care vor susține în public ideea unirii R. Moldova cu România și vor împărți materiale informative cu tentă unionistă vor risca să stea trei ani după gratii și să plătească o amendă de la 4 000 până la 12 000 de lei.

Dacă se va dovedi că anumite persoane au promovat unionismul la comanda serviciilor secrete străine, atunci pedeapsa va fi și mai dură - închisoare de la trei la șapte ani. Dacă acțiunile unioniste vor fi însoțite de acte de violență, cu folosirea armelor, va fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea de la șapte la 15 ani.

„Acei oameni care vorbesc deschis despre lichidarea statului R. Moldova și unirea cu România trebuie să stea la închisoare. Nu trebuie să fie în conducerea statului persoane care să promoveze unionismul. Noi optăm pentru întărirea statalității. Dacă Parlamentul nu va accepta acest proiect de lege, înseamnă că toată elita de la putere nu-și vede propriul stat ca pe unul independent, suveran și neutru”, a declarat Formuzal citat de gagauzinfo.md.

De cealaltă parte, Alianța aflată la guvernare în R. Moldova a anunțat anterior că pregătește un proiect de lege prin care să fie aplicate pedepse dure pentru acțiuni separatiste și extremiste. În special, cu ani grei de pușcărie s-ar putea alege cei care vor fonda mișcări extremiste pentru a destabiliza situația din republică.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md