INIȚIATIVĂ // Clădirile instituțiilor publice și construcțiile noi, conectate OBLIGATORIU la sistemele centralizate de alimentare cu energie termică: Locatarii de la bloc care nu vor mai avea „sezon de încălzire”
Clădirile instituțiilor publice, dar și construcțiile noi vor fi conectate obligatoriu la sistemele centralizate de alimentare cu energie termică (SACET), care vor fi dezvoltate și eficientizate.
Guvernul a aprobat astăzi mai multe modificări la Legea privind energia termică şi cogenerarea care stabilesc, de ademenea, zonele unitare de alimentare cu energie termică pentru care autoritățile administrației publice locale vor stabili obligativitatea consumatorilor aflați în raza de acoperire a acestora de a se conecta exclusiv la sistemele centralizate de alimentare cu energie termică. Deconectarea acestora în raza acestor zone urmează a fi interzisă, cu excepția cazului în care acoperirea integrală a consumului de energie termică va fi asigurată din surse regenerabile.
Totodată, proiectul legii prevede obligația de a conecta la SACET-uri, în cazul existenței posibilităților tehnice, clădirile noi construite precum și cele supuse renovărilor majore cu susținerea financiară a Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial. O altă modificare introdusă se referă la posibilitatea unităților termoenergetice de a investi în reconstrucția sistemelor interne de distribuție a căldurii în blocuri pentru modernizarea şi eficientizarea acestora, prin înlocuirea sistemelor sovietice verticale, pe sisteme de distribuție orizontale.
De asemenea, întreprinderile energetice vor putea dota cu contoare individuale fiecare apartament.
„Locatarii blocurilor cu sisteme de distribuție reabilitate pe orizontală, Puncte Termice Individuale și contoare pe apartament vor putea gestiona individual consumul de agent termic. Pentru ei, noțiunea de sezon de încălzire va dispărea”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul ședinței de Guvern.
Pentru a putea interveni în rețelele interne din bloc, întreprinderile energetice vor trebui să stabilească, împreună cu locatarii, punctul de delimitare a rețelelor. În prezent, acesta se află la peretele blocului, iar de administrarea corectă şi eficientă a rețelelor interne sunt responsabili gestionarii blocurilor locative. Multe instituții de acest tip sunt în stare de faliment, nefiind în stare să asigure nivelul de investiții necesare pentru menținerea rețelelor în stare satisfăcătoare.
Potrivit Ministerului Energiei, modificările introduse vor aduce o serie de avantaje, precum economii de energie primară (gaze naturale) din producerea combinată a energiei termice și electrice în valoare de 4,7 milioane de metri cubi pe an, reducerea tarifelor pentru energie termică pentru consumatorii casnici, restabilirea serviciului de alimentare cu apă caldă menajeră, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
R. Moldova, asigurată cu energie electrică de România. ,,Energocom" a acoperit deja 100% din necesarul de energie electrică pentru data de 3 ianuarie
Sute de școli și grădinițe din Transnistria au rămas fără căldură: Cât vor mai avea trasnistrenii energie electrică produsă pe bază de cărbune
DEMONSTRAT // Rușii nu ar fi avut nicio problemă tehnică să livreze gaze în Transnistria prin coridorul transbalcanic: R. Moldova a importat gaze din Bulgaria!