INFOGRAFIC // R. Moldova, LIDER MONDIAL la producția de mere pe cap de locuitor


R. Moldova este lider mondial detașat la producția de mere pe cap de locuitor.
Expertul economic Veaceslav Ionița a făcut public un infografic, potrivit căruia producția medie de mere în R. Moldova este de 237,7 kg per capita (cifră calculată pentru o populație de 2,6 milioane).
Cifra este de două ori mai mare decât a următorului lider - Noua Zeelandă, cu o producție medie anuală de 113 kg per capita.
„Din Europa, cel mai apropiat concurent este Polonia, cu o producție medie anuală de 80,2 kg per capita sau de trei ori mai mică decât a R. Moldova. Producția medie anuală a primelor zece țări din TOP este de 80 kg per capita”, precizează economistul.
Menționăm că R. Moldova a produs, anul trecut, circa 400 000 de tone de mere, iar fructele noastre au ajuns în 29 de țări.









































































