Indemnizațiile și alocațiile sociale pentru copiii cu dizabilități și familiile cu copii vor fi acordate fără ca beneficiarii să depună cereri la stat
Mai multe prestaţii sociale adresate copiilor cu dizabilităţi şi familiilor cu copii vor fi acordate fără a fi necesar ca beneficiarii să scrie cereri la stat.
Potrivit unui proiect aprobat astăzi de Guvern, dreptul la alocaţie socială de stat pentru copiii cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii va fi stabilit în baza informaţiei transmise de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă şi de Agenţia Servicii Publice, fără a fi necesară depunerea unor documente. Obligaţia de a prezenta personal documente confirmative se va păstra doar în cazul în care copilul este reprezentat legal de o altă persoană decât mama sa.
De asemenea, proiectul oferă posibilitatea Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), ca să acorde în mod automat şi alte prestaţii sociale pentru familiile cu copii, cum ar fi:
– indemnizaţia unică la naşterea copilului;
– indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină;
– indemnizația lunară de îngrijire a copilului până la vârsta de 2 ani, acordată tuturor copiilor, indiferent de statutul părintelui (persoană asigurată/neasigurată);
– indemnizaţia pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului – stabilită iniţial pentru întreaga perioadă de 36 luni, cu posibilitatea de a solicita ulterior modificarea opțiunii pentru o perioadă de 12 luni sau 24 de luni.
Potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, proiectul urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Conform estimărilor oficiale, măsurile propuse vor avea impact asupra a circa 33 115 mame care vor beneficia de indemnizație unică la nașterea copilului, 71 346 de copii care vor primi indemnizație lunară acordată pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani și 43 000 de copii care vor beneficia de indemnizație lunară acordată pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani. La fel, în contextul eficientizării procesului de acordare a alocațiilor sociale de stat pentru copiii cu dizabilități, va fi facilitată obținerea dreptului la prestații pentru circa 2 300 de copii cu dizabilități.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei