INCREDIBIL // Are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates
Ramarni Wilfred, în vârstă de 16 ani, studiază la o școală londoneză și are un IQ de 162, mult mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates, potrivit BBC.
Pentru el orice problemă de matematică și nu numai poate fi rezolvată în doar câteva secunde. În 30-90 de secunde Ramarni, poate să rezolve un cub rubik sau orice altă problemă.
Mama sa își aduce aminte momentul în care și-a dat seama că fiul ei este mai special. Ea a povestit pentru BBC că în timp ce se îndrepta cu el spre spital, acesta a început să vorbească despre un subiect politic despre care până atunci ea nu aflase.
„M-am uitat la el, m-am gândit și am început să râd. Dar pe seară, aceeași informație am văzut-o și la televizor. Atunci mi-am dat seama că este ceva bizar. Fiul meu de doi ani și jumătate mi-a povestit același subiect de dimineață”, a spus mama acestuia.
Întrebat ce trebuie să facă o persoană pentru a fi atât de inteligentă precum este el, Romarni a răspuns: „Probabil că este ceva ce nu știu nici eu. Dar trebuie să găsești ceva de care chiar ești interesat, despre care chiar vrei să înveți și asta este tot”.
Sursa: stirileprotv.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2