15:01:26 23.12.2024
Stiri

ÎNCHISOARE pentru angajații ANSA care eliberau certificate fitosanitare false pentru exportul fructelor și legumelor moldovenești pe piața Federației Ruse: Luau mită între 50 și 90 de dolari pentru fiecare act ilegal

Actualitate 12.08.2024 12:47 Vizualizări1924 Autor: Ziarul National
ÎNCHISOARE pentru angajații ANSA care eliberau certificate fitosanitare false pentru exportul fructelor și legumelor moldovenești pe piața Federației Ruse: Luau mită între 50 și 90 de dolari pentru fiecare act ilegal IPN

Doi angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) de la Dubăsari și Criuleni vor sta câte la 7 ani și jumătate și, respectiv, 7 ani de închisoare, fiind găsiți vinovați de eliberarea certificatelor fitosanitare false pentru exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse. De asemenea, aceștia vor trebui să achite amenzi de câte 400 000 de lei și nu mai au dreptul să ocupe funcții publice pe un termen de 10 ani.

Un al treilea angajat al ANSA, găsit vinovat de fals în acte publice, a fost eliberat de pedeapsa penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

În același caz au mai fost condamnate încă două persoane pentru corupere activă, fiind condamnate la câte 6 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Acestea vor trebui să achite și câte o amendă în mărime a câte 300 000 de lei fiecare.

Sentința a fost pronunțată săptămâna trecută de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la mai bine de patru ani și jumătate de la inițierea de către Procuratura Anticorupție a urmăririi penale.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada lunilor septembrie 2018 – februarie 2019, trei angajați din cadrul subdiviziunilor teritoriale ANSA din regiunea Dubăsari și Criuleni au implementat o schemă ilicită de eliberare a certificatelor fitosanitare pentru exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse.

„Funcționari publici din cadrul ANSA au pretins și primit între 50 și 90 de dolari SUA pentru fiecare certificat eliberat ilegal. În total, în perioada menționată, persoanele învinuite au primit ilegal aproximativ 700 000 de lei. Aceste acțiuni au permis exportul unor loturi de produse agricole către Federația Rusă fără a respecta cerințele fitosanitare impuse, în baza certificatelor fitosanitare false”, acuză procurorii.

Instanța a mai dispus confiscarea specială a sumei de 681 637 de lei din contul celor trei angajați ANSA cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiuni, fiind menținut sechestrul asupra bunurilor acestora.

De asemenea, 3 400 dolari SUA și 200 de lei ridicați în cadrul percheziției au fost trecuți în bugetul statului.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md