Patruzeci de INCENDII în ultimele 24 de ore în R. Moldova


În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a 40 de incendii de vegetație uscată pe întreg teritoriul R. Moldova, fiind afectate câteva hectare de mirişti și terenuri agricole.
Potrivit pompierilor, în condiţii de umiditate redusă şi vânt considerabil, arderile necontrolate se pot extinde spre sectorul locativ şi cel forestier.
Pentru a preveni izbucnirea incendiilor de proporţii, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să nu dea foc vegetaţiei uscate şi resturilor menajere.
În plus, populaţia este rugată să nu fie indiferentă atunci când observă focare de ardere, să apeleze prompt Serviciul 901 şi să încerce să acţioneze la stingerea acestor focare cu utilaje de primă intervenţie.










































































