Încă un primar a RENUNȚAT la mandat pentru fotoliul de deputat. Iată ce le promite cetățenilor!
Primarul orașului Soroca, Elena Bondarenco, și-a depus ieri mandatul și rămâne în funcția de deputat. Aceasta a acces în Parlament pe lista Partidului Comuniștilor, dar anterior a mai fost în Legislativ din partea aceluiași partid.
Bondarenco a anunțat pe „Facebook” că alege funcția de deputat și și-a motivat decizia. În plus, le-a mulțumit tuturor consilierilor locali din Soroca alături de care a muncit în ultimii trei ani și jumătate, dar și instituțiilor partenere care au contribuit financiar la dezvoltarea unor proiecte în localitate.
Deputatul precizează care sunt inițiativele legislative pe care intenționează să le promoveze în Parlament. „În 2011 mulți nu au înțeles de ce am plecat din Parlament, unde fotoliul este mai moale, este mai multă libertate și un salariul mai mare. Ieri, am depus mandatul de primar nu pentru a mă întoarce în fotoliul moale. În Parlament stau demult proiecte de legi care sunt necesare primăriilor ca aerul și ele trebuie adoptate, ținându-se cont de părerea unor profesioniști care cunosc din interior munca în administrația publică locală. Trebuie să-i amintim noului Guvern că pe hartă există orașele Soroca, Cahul, Râșcani, Glodeni și altele unde, la fel, trăiesc cetățeni ai țării noastre. Ei tot sunt plătitori de impozite și au nevoie de susținerea statului. Trebuie să finisăm lucrul pentru acordarea statutului de muncipiu orașului Soroca, dar și altora. Acesta este programul-minimum”, a scris Bondarenco pe profilul său de „Facebook”.
Aceasta le promite cetățenilor că va organiza întâlniri săptămânale în orașul Soroca și în satele din raion. „Pentru cei care consideră că fug de probleme – stați fără griji. Eu am fost întotdeauna un deputat-regional, care a lucrat mult și activ cu alegătorii și nu planific să-mi schimb principiile! Draci soroceni, în fiecare săptămână voi avea întâlniri cu voi în oraș și în sate”, le promite Elena Bondarenco.
Fostul primar de Soroca își dorește ca autoritățile locale să finiseze cu succes două proiecte inițiate la sfârșitul anului 2014: schimbarea sistemului de iluminare și curățirea și amenajarea râulețului Racovăț și iazului Ivancenco.
Amintim că, anterior, primarul orașului Comrat, democratul Nicolae Dudoglo, a anunțat că renunță la mandat pentru fotoliul de deputat.
Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova a fost convocat la MAE, după ce misiunea diplomatică a răspândit FALSURI despre criza energetică: ,,Încearcă să deturneze responsabilitatea pentru o criză pe care Moscova însăși a generat-o"
Localitățile din Zona de Securitate vor fi asigurate cu energie electrică și gaze naturale de către Chișinău. Dorin Recean: ,,Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani"
VIDEO // Un figurant în „furtul MILIARDULUI”, reținut de Poliție. Bărbatul a participat la „spălarea” a peste două miliarde de lei