Încă un dosar penal pe numele lui Dorin Damir, trimis în judecată de procurori: ȘANTAJ și amestec în înfăptuirea justiției pentru a prelua o afacere de succes
Ar fi intenționat să preia o afacere imobiliară prosperă, iar după ce a fost reclamat organelor de drept, a început a amenința directorul companiei „Proimobil”, cerându-i să renunțe la plângerile înaintate.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a trimis în judecată dosarul de învinuire a președintelui asociației FEA, Dorin Damir, în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției în privința conducătorului unei agenții imobiliare.
În cadrul urmăririi penale efectuate de comun cu ofițerii SIS, procurorii PCCOCS au examinat sesizarea avocatului conducătorului agenției imobiliare, precum și alte probe ce relevă caracterul penal al faptelor inculpatului.
„Mai exact, acesta avea calitatea de învinuit într-o cauză penală în care victimei îi era recunoscută cauzarea de către inculpat a unui prejudiciu material. Însă, în scopul eludării răspunderii penale, acesta a apelat la metode ilegale. Astfel, acesta a șantajat victima prin intermediul avocatului cu amenințări de răfuială fizică împotriva sa și a familiei acesteia, în stilul anilor ’90, pentru ca să-și retragă plângerea și pretențiile. Totodată, prin aceste acțiuni de șantaj au fost comise fapte de natură să împiedice cercetarea obiectivă a cauzei penale vizate pentru a opri deferirea acesteia justiției”, susține PCCOCS.
CITIȚI și Fondatorul „Proimobil”, despre CALVARUL prin care trece chiar și la doi ani de la căderea „regimului Plahotniuc”: „Chiar suntem la limită. Anii au trecut, regimul s-a schimbat, dar această grupare mă AMENINȚĂ. Primesc mesaje ca în anii '90”
Anterior, fondatorul firmei „Proimobil”, Vlad Musteață, a declarat că, încă din anul 2016, se pun presiuni asupra sa pentru ca afacerea sa cu imobiliare să fie preluată în mod ilegal. Omul de afaceri menționa că a fost nevoit să plece din republică, chiar dacă avea copil de trei luni, din cauza amenințărilor la adresa sa și a familiei sale.
„Ne-am trezit cu percheziții de la o instituție de care nici nu am auzit până atunci. Nemijlocit, Nicolae Dumbrăveanu de la PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale – n.r.), cu o echipă de vreo șase procurori, era a doua zi după finalizarea amnistiei, am avut percheziții, după care s-a stabilit un control fiscal. Controlul fiscal a confirmat că noi activăm legal, nu avem nicio încălcare. Și atunci au început să se întâmple lucruri stranii – prin diferite persoane a început să-mi fie transmis mesajul că problema nu este în evziune fiscală sau în activitatea firmei. Problema mea poate fi rezolvată doar de la GBC. Am rămas stupefiat, pentru mine era un șoc, nu știam pe nimeni. Ulterior, după mai multe luni, tot mai des primeam mesaje că pot fi arestat în orice zi, pentru că cineva din interiorul sistemului oligarhic dorește să-mi preia afacerea, ceea ce pentru mine la momentul ăla era inimaginabil. Și, prin diferite mesaje ascunse, mi se dădea de înțeles că Dorin Damir e implicat în asta și că anume el dorește să fie proprietarul acestei afaceri. Vorbim de anul 2017, primăvara, toate instituțiile statului, capturate”, povestea fondatorul firmei „Proimobil” într-o conferință de presă.
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”