Încă un demnitar RENUNȚĂ la distincția oferită de Timofti
După ce deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi a uimit opinia publică anunțând că a renunțat la Ordinul „Gloria Muncii” oferit de Nicolae Timofti, un alt demnitar afirmă că i-a cerut președintelui să fie exclus din lista persoanelor decorate pentru că „au contribuit la promovarea reformelor și au avut merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană”.
Viceministru Educației, Loretta Handrabura, susține că i-a trimis, pe 29 iulie, o scrisoare președintelui Nicolae Timofti prin care l-a anunțat că nu acceptă medalia „Meritul civic” care i-a fost oferită.
„Multumesc tuturor celor care m-au felicitat cu prilejul distincției oferite! Țin să vă comunic că lipsa mea de reacție se explică prin faptul că, prin scrisoarea din 29.07.14 către președintele RM, am refuzat medalia solicitând să fiu exclusă din listă. Prefer să rămân cu experienţa acumulată în calitate de negociatoare a Acordului de Asociere RM-UE, responsabilă de capitolul IV, contacte interumane şi satisfacţia că, asistată de o echipă de funcţionari de la diverse ministere, dedicaţi ideii de realizare a vectorului european, am realizat sarcina de a negocia pe cele 8 domenii importante într-un timp record (de 1,5 ani)”, și-a explicat gestul Loretta Handrabura, într-o postare plasată pe Facebook.
Viceministra susține că i-a propus președintelui o altă candidatură care ar merita din plin distincția. „I-am recomandat dlui președinte să îi acorde medalia Meritul Civic dnei Victoria Isac, ex-consultant principal în Directia Relații Internaționale şi Integrare Europeană din cadrul Ministerului Educaţiei, a cărei contribuţie deosebită în asigurarea negocierilor şi activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional merită din plin să fie recunoscută şi apreciată (m-a asistat şi în coordonarea grupului Cooperare interumană din cadrul Parteneriatului Estic, şi a grupului Investiții în persoane și în competențe din Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării”, explică Handrabura.
Amintim că președintele Nicolae Timofti a semnat recent un decret privind conferirea distincțiilor de stat unui grup de 50 de deputați, miniștri, membri ai Guvernului și înalți funcționari publici care au constibuit la apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski