Stiri
Moldovenii vor putea călători fără vize în Chile. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Chile în R. Moldova, cu sediul la Bucureşti, Maria Eliana Cuevas Bernales.
Acordul prevede abolirea și de către R. Moldova a regimului de vize pentru cetățenii din Chile. De asemenea, cetățenii moldoveni vor putea rămâne pe teritoriul Republicii Chile timp de 90 de zile.
Semnarea acordurilor se înscrie în acţiunile R. Moldova privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru toate categoriile de călători cu statele din America Latină, Republica Chile fiind, în acest sens, a doua ţară din regiune, după Republica Ecuador.
Acordurile vor intra în vigoare după ce ambele state vor îndeplini procedurile interne necesare. Galina Munteanu
Încă o țară în care cetățenii moldoveni vor putea călători FĂRĂ VIZE
Social
18.07.2013
17:57
2359
Autor: Ziarul National
Acordul prevede abolirea și de către R. Moldova a regimului de vize pentru cetățenii din Chile. De asemenea, cetățenii moldoveni vor putea rămâne pe teritoriul Republicii Chile timp de 90 de zile.
Semnarea acordurilor se înscrie în acţiunile R. Moldova privind abolirea reciprocă a regimului de vize pentru toate categoriile de călători cu statele din America Latină, Republica Chile fiind, în acest sens, a doua ţară din regiune, după Republica Ecuador.
Acordurile vor intra în vigoare după ce ambele state vor îndeplini procedurile interne necesare. Galina Munteanu
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
18.02.2018
10:01
5571
O țară ar putea REINTRODUCE vizele pentru români
18.01.2018
08:02
2681
Încă o tară în care posesorii PAȘAPOARTELOR române pot merge FĂRĂ vize
11.01.2017
07:31
1642
Belarus elimină VIZELE pentru cetățenii din 80 de țări
25.11.2016
14:30
2115
Viktor Orban nu se DEZMINTE: Decizia care va ENERVA Rusia
18.11.2016
08:29
3508
Vizele de călătorie pentru Ucraina, ELIMINATE! Statele membre UE au ajuns la un acord
22.12.2015
14:05
4422
Cetățenii români pot călători FĂRĂ VIZE încă într-o țară!
15.10.2015
13:49
3255
Cetățenii R. Moldova pot circula FĂRĂ VIZE și în acest stat din Europa
08.10.2015
10:50
2633
FĂRĂ VIZE // Liber în această țară pentru cetăţenii R. Moldova
04.09.2015
09:20
3604
Tânăra din R. Moldova care moderează seminare în toată Europa
31.07.2015
17:15
2292
LIBER pentru cetățenii a trei țări în R. Moldova
28.04.2015
20:39
2976
FOTO // Premierul Chiril Gaburici, în rol de polițist de frontieră, la un an de la abolirea vizelor în ţările UE
02.04.2015
16:13
1898
Liber la călătorii! Încă un stat va anula regimul de vize pentru moldoveni
Top stiri
21.01.2025
19:49
494
Printre zecile de morţi și răniți în incendiul din stațiunea de schi din Turcia nu sunt cetățeni ai R. Moldova, dă asigurări MAE
21.01.2025
17:49
686
Compania Wizz Air dezvăluie momentul exact pentru a rezerva zboruri IEFTINE – și nu este last minute
21.01.2025
17:11
304
R. Moldova și Ucraina, în tandem spre Uniunea Europeană. Birourile de integrare europeană de la Chișinău și Kiev își vor intensifica cooperarea
21.01.2025
16:59
569
Mesajul transmis de OMS, după ce Trump a semnat actul oficial de retragere din Organizație
21.01.2025
16:07
456
Cetățeni ai R. Moldova prejudiciați cu peste 12 milioane de lei de patru ruși și georgieni printr-o schemă de pseudo-brokeraj: Străinii, anunțați în căutare, au fost condamnați la ani grei de pușcărie de către Judecătoria Chișinău
21.01.2025
15:58
610
CSM a reluat procedura disciplinară în privința a trei judecători în demisie de la CSJ, după ce aceștia au anulat hotărârile Comisiei „pre-vetting” în privința a 21 de magistrați
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Politică
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri