Încă 25 de zile de arest pentru unul dintre oamenii de afaceri cercetați în dosarul FISC. Celălalt este de negăsit
Judecătoria Buiucani a prelungit astăzi mandatul de arest cu încă 25 de zile pentru omul de afaceri Leonid Coca, președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de produse vegetale „MoldRosProdExpo”, care figurează în dosarul FISC.
Acesta, împreună cu un alt afacerist, Eugen Stogu, fost angajat al CCCEC, şi șeful adjunct al Direcției antifraudă a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Vasile Popușoi, au fost reţinuţi de CNA într-un dosar de corupere, spălări de bani şi trafic de influenţă, în februarie 2014.
În privinţa celui de-al doilea businessman, Eugen Stogu, a fost aplicat arestul la domiciliu, iar acesta nu poate fi găsit. Ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) întreprind toate măsurile pentru a da de urmele acestuia, dă asigurări serviciul de presă al CNA.
Mai mult, CNA a va înainta astăzi un demers în vederea schimbării măsurii de reprimare din arest la domiciliu în arest în isolator. Angajatul IFPS rămâne în continuare în izolatorul CNA.
Amintim că acesta a fost reţinut în februarie curent, împreună cu doi oameni de afaceri, fostul angajat al CCCEC Eugen Stogu și președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de produse vegetale „MoldRosProdExpo”, Leonid Coca, toţi trei suspecți fiind invinuiţi că au extorcat de la un agent economic 135 de mii de dolari şi 100 de mii de lei.
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți
Regim preferențial pentru rezidenții Zonelor Economice Libere din R. Moldova până în 2034: Facilitățile la plata taxelor vamale, menținute până la 1 ianuarie 2029
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”