În timp ce americanii se ocupă de Assad, Rusia şi Iranul îşi sporesc puterea în ALTĂ ţară care ar putea deveni noua Sirie
Există temeri că Afganistanul ar putea deveni noua Sirie, e de părere Gul Ahmad Azami, senator afgan din provincia Farah. Şi nu e singurul care gândeşte astfel.
Iranul şi Rusia slăbesc cu paşi mărunţi, dar siguri puterea SUA în Afganistan, scrie Washington Post, împărtăşind opinia oficialilor americani şi pe cea a celor afgani.
În timp ce Washingtonul era cu ochii pe Siria, unde a bombardat recent o bază aeriană, în replică la un atac chimic pus pe seama forţelor siriene, Moscova şi Teheranul îşi vedeau mai departe de întărirea legăturilor cu talibanii, pentru a slăbi guvernul afgan, sprijinit de Occident, mai scrie publicaţia.
Tensiunile deja existente din cauza Siriei nu fac decât să se adâncească între Washington şi Moscova, căreia i se adaugă Teheranul.
Oficialii locali îşi dau seama de pericolul unei astfel de situaţii, pentru că şansele de a se ajunge la pace în regiune scad simţitor.
Ani buni tot ce au vrut Rusia şi Iranul în Afganistan a fost o retragere a SUA. Acum, în situaţia în care talibanii câştigă teren şi în absenţa unei politici clare a Casei Albe vizavi de Afganistan, Iranul şi Rusia încep să întrevadă această posibilitate, ei aliindu-se cu insurgenţii, pentru a scoate de la masa tratativelor SUA.
Vineri, Rusia va găzdui discuţii la nivel înalt pe tema conflictului din Afganistan cu diplomaţi din Iran, Pakistan şi China, a anunţat Kremlinul. Însă SUA încă nu au confirmat dacă vor participa, arată publicaţia.
Acţiunile recente ale Rusiei şi Iranului în Afganistan sunt menite să submineze SUA şi NATO, arăta în februarie un comandant al trupelor americane în Afganistan, generalul John Nicholson Jr.
Nicholson susţine că Rusia şi Iranul cooperează pentru a sprijini insurgenţii talibani şi că acest comportament al Moscovei devine din ce în ce mai vizibil.
„Ştim că este un dialog (între cele două ţări - n.red.). Ştim că există o relaţie între Iran şi Rusia” în Afganistan, a mai spus el. Iar despre Iran, care are graniţa cu Afganistanul, se ştie că sprijină direct talibanii, a mai spus acesta.
Rusia şi Iranul joacă de ani buni un rol important în conflict. Dacă la început au fost alături de SUA şi politica lor anti-talibani, cele două s-au coalizat ulterior, văzând în SUA o ameninţare.
Iranul vrea să-şi redobândească influenţa în regiune. Iar cu America acolo, nu poate avea tipul de influenţă dorită, explică Mohammad Akram Arefi, profesor de politică la Universitatea Kateb din Kabul.
Rusia, pe de altă parte, care vede Afganistanul ca parte din sfera sa de influenţă în Asia Centrală, dă de înţeles că talibanii sunt practic un zid împotriva întăririi puterii Statului Islamic.
Îi înarmează sau nu pe talibani?
Totuşi, atât Iranul, cât şi Rusia neagă că ar furniza talibanilor arme sau bani. Ambasada rusă din Kabul califică aceste acuzaţii ca fiind „fabricaţii absurde”, menite să distragă atenţia de la eşecul SUA şi NATO în misiunile din Afganistan.
Ambasada denunţă „şirul de acuzaţii fără fond împotriva Rusiei”, care ar sprijini talibanii.
Şi un purtător de cuvânt al talibanilor a negat aceste informaţii. Potrivit acestuia, „contactele noastre cu Rusia sunt doar în sfera politică şi diplomatică”, a declarat Zabiullah Mujahid, care nu a spus dacă talibanii vor lua parte la discuţiile de vineri de la Moscova.
De partea cealaltă, oficialii americani şi afgani spun însă că relaţiile dintre Rusia, Iran şi talibani trec dincolo de diplomaţie.
Gul Ahmad Azami, senator al provinciei afgane Farah, afirmă că a fost informat că transporturi de arme au ajuns în Farah din Iran. Şi oficiali din Kabul, Helmand, Uruzgan şi Herat, tot din Afganistan, au informaţii similare.
În provincia Helmand, guvernatorul Hayatullah Hayat spune că insurgenţii locali au primit arme din Rusia cu ajutorul Iranului. Au fost primite, printre altele, puşti de asalt şi grenade.
„Nu există nicio îndoială” că cele două ţări ajută talibanii, afirmă el.
Aceste informaţii nu pot fi însă verificate, menţionează publicaţia. „Suntem îngrijoraţi că Afganistanul ar putea deveni o altă Sirie, unde puterile lumii să se confrunte”, explică Azami, senatorul din Farah.
SUA au în Afganistan circa 8.400 de militari, cei mai mulţi parte din misiunea NATO de a sprijini forţele afgane. Restul fac parte dintr-o echipă de contraterorism ce are ca ţintă Al-Qaida şi o grupare afiliată Statului Islamic.
Sursa: ziare.com
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md