În loc de Putin cu tancul, Anca Dragu cu abacul
Trustia, elegii politikoase
Ieri am discutat despre rocada de la Banca Națională: un guvernator a fost înlocuit cu o guvernatoare, un bărbat a fost dat afară ca să vină o femeie.
E adevărat că și guvernatorul s-a comportat incomprehensibil: după cinci ani de guvernare ireproșabilă, în al șaselea a început, nitam-nisam, să saboteze procesul de investigare a dispariției faimosului miliard din sistemul bancar autohton, temperând astfel zelul justițiar, inoculându-le stări de spirit pesimiste bravilor procurori și procuroare sau viceversa, zădărnicind așteptările mult pătimitului popor. Mai mult, pentru a adormi vigilența cerberilor statali, guvernatorul demis a reformat perfid și a optimizat cum se cuvine sistemul bancar în așa fel încât leul nostru s-a întărit și le-a creat impresii pozitive și sentimente plăcute nu numai proprietarilor caselor de schimb, ci și FMI-ului capricios pe care nu-i împaci instantaneu, așa încât demisia guvernatorului a căzut pe capul femeiștilor ca ninsoarea din noiembrie pe capetele drumarilor din raioanele sudice.
Cu toate astea, demisia guvernatorului avea să treacă neobservată de popor, dacă succesoarea nu era de pe celălalt mal al râului peste care moldovenilor le-a fost interzis să se uite timp de 47 de ani. Și această interdicție i-a marcat pe mulți dintre ei fizic, așa încât capul refuză să li se întoarcă spre vest, ei nu pot privi decât spre răsărit, peste Nistru, peste depozitul de la Cobasna, ochii nu li se deschid, dacă, din întâmplare, se pomenesc cu fața spre Prut. Reflexele stataliștilor noștri rășchirați la culme de integrarea europeană au fost supuse imediat unei rășchirări peste limita suportabilității: ei îl așteptau pe Putin călare pe tanc, iar Maia Sandu o invită pe Anca Dragu cu abacul (cu laptopul, de fapt)! Fiți de acord, e o diferență esențială! Fără să mai aștepte ce ne va striga Maria Zaharova de pe zidul Kremlinului, Dodon, care și-a trimis fii ieniceri la tătării ruși, a început să amenințe din propria inițiativă că o va lipsi pe Dragu de cetățenia molotovenească. Ca pe Băsescu. Problema e că până acolo mai este. Până atunci Dodon ar putea să-și piardă „kuliokul” cu noroc.
Acum stau și mă gândesc la spusele lui Putin precum că Rusia era singurul garant al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și că, de acum înainte, polonezii, ungurii și românii își pot lua înapoi teritoriile pe care Stalin le-a ocupat și le-a dăruit ucrainenilor după cel de-al Doilea Război Mondial. Cu alte cuvinte, Putin ațâță răzbunător un nou război împotriva Ucrainei. Pe de cealaltă parte, dacă Rusia era garant și tot ea i-a luat Ucrainei Crimeea și Donbasul înseamnă fie că nu era garant, fie că Ucraina nu era stat suveran. Evident, Putin stă rău cu logica, dar în loc să se ducă la spital, el candidează din nou la Președinție. Doamne ferește!
Al vostru șarivar, Ion Buraga
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi