IMPRESIONANT // O tânără a parcurs 1 400 de kilometri pentru a ajunge la o secție electorală, iar primul alegător care a pus buletinul de vot în urnă locuiește în Coreea de Sud: „Să ne adunăm și să spunem ce ne dorim pentru viitorul nostru”
Cetățenii R. Moldova din diasporă oferă, din nou, cele mai bune exemple de implicare civică.
O tânără moldoveancă ce locuiește în Mumbai, India, a parcurs o distanță de 1 400 de kilometri pentru a vota la alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrare europeană, care au loc duminică, 20 octombrie.
„Diana locuiește în Mumbai de 16 ani și pentru prima dată are posibilitatea să voteze în India. A venit de la o distanță de cca 1 400 km pentru a-și exercita acest drept fundamental. Fiecare vot contează!”, a scris pe Facebook Ana Taban, Ambasadoare R. Moldova în India.
Totodată, Ludmila Vizdoagă, care locuiește de 19 ani în Coreea de Sud, este primul cetățean al R. Moldova care a votat la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie.
Ludmila a călătorit 1 300 km din Daejeon, orașul unde este stabilită, până la Seul și de acolo la Tokio, Japonia, pentru a-și face datoria de cetățean.
„În ultimii ani, mă bucur nespus să văd atât de multe schimbări frumoase în republica noastră. De aceea, astăzi, am hotărât să vin din Coreea de Sud, aici, în Japonia, la Tokio, să-mi exprim și eu dorința și speranța că țara noastră va continua acest drum frumos spre dezvoltare, progres, spre o viață mai bună și mai frumoasă. Sper că, astăzi, fiecare dintre noi, cei care avem R. Moldova în suflet, să ne adunăm și să spunem ce ne dorim pentru viitorul nostru, pentru a vedea acest stat crescând și înflorind mai mult. Vă îndemn să mergeți astăzi la secțiile de votare și să vă exprimați dorințele și speranțele pentru viitorul frumos al republicii noastre. (…) Vă invit pe toți să ieșim și să hotărâm împreună viitorul statului nostru, pentru a fi în rând cu lumea!”, a declarat Ludmila Vizdoagă într-un filmuleț video postat pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei R. Moldova în Japonia.
Reprezentanții misiunii diplomatice i-au mulțumit Ludmilei Vîzdoagă pentru „exemplul de spirit civic”.
„Dedicarea ei ne amintește că fiecare vot contează, indiferent cât de departe ne aflăm. R. Moldova are nevoie de vocea fiecărui cetățean, oriunde s-ar afla”, se arată în mesajul Ambasadei R. Moldova la Tokyo.
Menționăm că în Republica Moldova au loc astăzi referendumul republican constituțional pentru integrare europeană și alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova la care s-au încris 11 candidați.
Alegătorii sunt așteptați la cele 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului și 231 deschise în 37 de țări pentru alegătorii din diasporă, trei dintre acestea fiind dedicate votului prin corespondență.
Toate secțiile de votare din țară și-au început activitatea la ora 7:00, în listele electorale de bază sunt incluși 2 714 239 de alegători.
Secțiile de votare vor fi deschise până la ora 21:00.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”