Impozitul pe avere: „De ce se dau șase milioane de lei pentru poliția care bate cu bâta în cap protestatarii?”
Fostul ministru al Finanțelor din R. Moldova, Mihai Manoli, este de părere că impozitul pe avere instituit anul trecut de autoritățile R. Moldova este neconstituțional.
„În opinia mea, capitolele VI și VI(1) din Codul Fiscal, care se referă la impozitul pe avere, sunt neconstituționale, reieșind din Titlul I al aceluiași document, unde sunt indicate procedurile cum trebuie promovat un impozit nou și o modificare a politicii fiscale, dar și pentru că acestea contravin art. 9, 16 și 58 din Constituție care se referă la proprietate”, susține Mihai Manoli într-un interviu pentru Buletinul „Bugete fără secrete” al IDIS „Viitorul”.
Potrivit lui Mihai Manoli, titlul I al Codului Fiscal spune că trebuie să fie indicată sursa din care vor fi plătite impozitele. Acest lucru nu este indicat în modificările respective și nici definiția acestui impozit.
„Există un principiu – atunci când se stabilește impozitul, trebuie să se cunoască și sursa contribuabilului. Nu că dorești sau nu, dar dacă poți sau nu”, spune pentru aceeași sursă fostul ministru.
Printre argumente, fostul ministru mai enumeră și faptul că în R. Moldova nu sunt evaluate toate bunurile.
Acesta oferă exemplul altor state unde există asemenea impozit: „În Marea Britanie este așa impozit, dar se aplică imobilelor cu o valoare de două milioane de lire sterline, în Irlanda – de peste un milion. La noi impozităm 75 de mii de dolari și pornim de la faptul că evaluarea este relativă, din oficiu”.
Menționăm că fiscul a anunțat anterior că, din cele 2 893 de persoane care trebuiau să plătească acest impozit, au făcut-o deja 1 938, iar în bugetul de stat au fost acumulate 35 de milioane de lei.
„Eu mă întreb de ce un ministru al Finanțelor plătește din Fondul de rezervă al Guvernului cu șase milioane de lei poliția care bate cu bâta în cap protestatarii din fața Guvernului? E o chestie pe care nu pot s-o comentez din punct de vedere etic ca fost ministru. A rămas să planificăm bani în buget bani pentru bătaia manifestanților. Oameni buni, am ajuns de râsul lumii! Că acumulăm 35 de milioane din averi… Utilizarea eficientă a banilor este o problemă care ține, în primul rând, de Ministerul Finanțelor”, mai spune Mihai Manoli, adăugând că R. Moldova aruncă „milioane în stânga și în dreapta” în procesele pe care le pierde pe mâna ei în instanțele internaționale.
Citiți interviul integral AICI.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova