IMPORTANT pentru pasagerii care pleacă din Chișinău prin Aeroport: Cu câte ore ÎNAINTE de zbor trebuie să vă prezentați, în noile condiții de securitate


Persoanele care pleacă din R. Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău trebuie să ajungă aici cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate, față de două ore ca până acum.
Annunțul a fost făcut de Poliția de Frontieră, în contextul măsurilor de protecție și prevenție pe linia de securitate aeroportuară.
Potrivit oamenilor legii, decizia a fost luată pentru a putea degaja circulația rutieră, excluderea ambuteiajelor din fața aerogării, dar și fluidizarea fluxului de călători, prin nepermiterea formării rândurilor la intrarea în Aeroport.
„Potrivit unei analize, în fiecare zi, în intervalul orelor 11:00 și 14:00, sunt planificate mai multe rute odată, fapt ce condiționează aglomerația pe Aeroportul Internațional Chișinău. În aceste condiții, rugăm călătorii să își programeze venirea la Aeroport din timp, iar noi vă asigurăm că toate procedurile de trecere a frontierei de stat vor fi realizate operativ și corect”, se arată într-un mesaj al Poliției de Frontieră.
Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău este unul dintre obiectivele strategice din R. Moldova „atacate” de răufăcători de peste hotare, care anunță aproape zilnic alarme false cu bombă.
Astfel, autoritățile au decis să permită accesul în Aeroport doar pasagerilor și personalului aeroportuar, controlul de securitate asupra persoanelor și bagajelor acestora este efectuat la intrarea în Aeroport, fluxurile de călători sunt direcționate pe coridoare speciale, staționarea în fața aerogării a fost interzisă, iar oamenii legii efectuează patrulări comune zilnice atât pe Aeroport, cât și în apropierea acestuia etc.



































































