IMPORTANT pentru chișinăuieni! Lăsați brazii care v-au împodobit casele de sărbători lângă platformele de colectare a deșeurilor: Vor fi reciclați de către autorități
Brazii și molizii care au înfrumusețat casele chișinăuienilor în timpul sărbătorilor de iarnă pot fi reciclați și transformați în îngrășământ.
Întreprinderea municipală „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” anunță că este gata să preia centralizat brazii și să-i transporte la platforma de deșeuri biodegradabile unde vor fi tocați, iar rumegușul rezultat în urma tocării va fi utilizat pentru compost organic.
„Toți locuitorii capitalei sunt îndemnați să depoziteze brazii și molizii utilizați la sărbătorile de iarnă în apropierea platformelor de colectare a deșeurilor menajere, de unde ulterior vor fi colectați de serviciile specializate din cadrul Primăriei, pentru a fi transportați spre reciclare. Atenționăm locuitorii capitalei să nu arunce brazii direct în containerele pentru deșeuri menajere”, îndeamnă „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”.
Compostul rezultat din reciclarea pomilor de Crăciun va fi utilizat în calitate de îngrășământ organic pentru plante și pentru fertilizarea solului.
„Statistica realizată de întreprinderea municipală arată că, an de an, locuitorii municipiului Chișinău folosesc mai puține conifere pentru a marca trecerea într-un an nou, preferind brazii artificiali. Această tendință vorbește despre înalta cultură ecologică a acestora și este un indicator pozitiv al disponibilității lor de a proteja mediul înconjurător și spațiile verzi din oraș”, concluzionează „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”.
Necesarul de energie electrică, asigurat integral și pentru ziua de 11 ianuarie, pe malul drept al Nistrului: De unde a venit lumina în ultima zi
DOC // Președinta Maia Sandu, salariu de 20,4 mii de lei: Are un apartament și trăiește doar din veniturile obținute de la Președinție
Asistență financiară de la ONU pentru cetățenii din stânga Nistrului care îngheață și stau prin întuneric în Transnistria, după ce Rusia le-a tăiat gazul: Anunțul președintei în exercițiu a OCSE