15:37:28 16.01.2025
Stiri

ÎMBULZEALĂ astăzi în centrul Chișinăului. Absolvenții au dat NĂVALĂ la Târgul Universităților din România

Social 15.07.2016 15:00 Vizualizări1859 Autor: Ziarul National
ÎMBULZEALĂ astăzi în centrul Chișinăului. Absolvenții au dat NĂVALĂ la Târgul Universităților din România

Aleea Clasicilor din centrul Chișinăului a fost, astăzi, neîncăpătoare pentru zeci de tineri care au venit să afle mai multe detalii despre accesul la studiile în universitățile din România.

Târgul Universităților din România, aflat la a cincea ediție, este parte a campaniei „AdmitereRO” și a fost organizat cu sprijinul Federației Studenților Basarabeni din România. Târgul va dura două zile, timp în care doritorii de a studia în România vor avea ocazia să cunoască ofertele de studii ale instituțiilor de peste Prut.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are drept scop consilierea viitorilor liceeni și studenți care doresc să-și facă studiile în România, iar ofertele au fost prezentate de voluntarii basarabeni care își fac studiile în universitățile românești.

În cadrul târgului, tinerii au putut afla detalii privind procedura de admitere, calitatea învățământului, lista facultăților, actele necesare pentru a aplica și alte lucruri ce țin de admiterea la studii în România.


„Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu oferă 50 de burse pentru absolvenții din R. Moldova. Economia și Dreptul sunt cele mai întrebate la nivel de facultăți și specializări. Sunt și eu studentă a acestei universități și sunt foarte mulțumită de oportunitățile pe care ni le oferă. Studenții din R. Moldova sunt la același nivel cu ceilalți, nu există discriminare nici din partea cadrelor didactice și nici din partea colegilor”, ne-a spus Irina, studentă la Facultatea Resurse Umane de la Universitatea din Sibiu.

Oferte de studii în peste 15 orașe din România

Sibiu, Suceava, Cluj, Craiova, Brașov, Iași și București sunt doar câteva dintre orașele în care pot să-și facă studiile tinerii din R. Moldova. Anul acesta au fost prezente în centrul Chișinăului mai multe centre universitare românești decât în anii trecuți.

Guvernul României oferă pentru anul de învățământ 2016 – 2017 peste 5 600 de burse pentru învăţământul preuniversitar, universitar, rezidenţiat şi doctorat, cu 500 de locuri mai mult decât în anul precedent.

„Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă anul acesta 140 de locuri bugetare pentru tinerii de origine etnică română din Republica Moldova. Cele mai multe locuri bugetare sunt în cadrul facultății de Științe ale Educației și Facultatea de Istorie și Geografie. Totuși, am observat că tinerii sunt interesați mai mult de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Eu îmi fac studiile la Facultatea de Inginerie Alimentară, îmi place aici, chiar sunt mulțumită și îi sfătuiesc și pe alții să aplice la Universitatea din Suceava”, îndeamnă Rodica, voluntară astăzi la târg.

Tinerii prezenți la eveniment au fost dornici să afle mai multe despre sistemul de învățământ din România. Fiecare a venit cu o listă de întrebări, la care au putut găsi răspunsul anume aici.

„Încă nu am absolvit liceul, dar prefer din timp să mă interesez de viitorul meu. Consider că este un eveniment foarte util pentru tinerii din țara noastră, deoarece site-urile universităților nu oferă informații atât de detaliate despre ofertele de studii pentru basarabeni. Am vrut să aflu mai multe despre Universitatea din Cluj, oraș care anul acesta a fost numit al tineretului, dar și despre București care totuși este megapolisul României”, ne-a mărturisit Ana-Maria, elevă în clasa a 11-a la Liceul „Spiru Haret” din capitală.

Târgul Universităților din România va fi organizat și la Cahul și Bălți

„Sunt absolventă, am venit să văd care sunt ofertele de studii în România anul acesta. Ași vrea să aplic la Universitatea din Cluj, specialitatea Design interior. Îmi place mult acest oraș și cred că merită să îți faci studiile acolo. O sa aplic și în R. Moldova, dar ofer prioritate universității din România, deoarece diploma de acolo este recunoscută la nivel european”, spune Cristina, absolventă a liceului „Dante Alighieri”.

În Chișinău, târgul va dura două zile, după care voluntarii vor merge la Bălți, pe 17 iulie, și la Cahul, pe 18. Comisiile de recepționare a dosarelor și-au început deja activitatea în Republica Moldova.

La Chişinău, comisia va activa în perioada 13-14 iulie – pentru învăţământul preuniversitar, şi în perioada 22-26 iulie – pentru învăţământul superior. Ambele sesiuni se vor desfăşura la sediul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din capitală.

Cristina Arhip, stagiară

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md