ILEGALITĂȚI la o carieră din nordul R. Moldova, protejată de administrația publică locală: Ce a descoperit Poliția care a documentat incognito, timp de cinci luni, activitatea acestui agent economic
Date eronate în evidența contabilă, camioane încărcate cu depășirea limitelor admise de legislație și protecție din partea autorităților publice locale.
Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au scos la iveală mai multe ilegalități, după ce au documentat, pe parcursul a cinci luni, activitatea unui agent economic care gestionează o carieră din zona de nord a R. Moldova.
Oamenii legii au stabilit mai multe încălcări în privința reflectării în evidența contabilă a bunurilor comercializate. Totodată, unitățile de transport utilizate nu dispuneau de testările tehnice anuale și acte necesare pentru prestarea serviciului conform genului de activitate, dar și foile de parcurs erau întocmite cu abateri de la prevederile legale.
De asemenea, au fost documentate acțiunile de încărcare și transportare, care, contrar prevederilor Codului transporturilor rutiere, se deplasau pe traseele naționale cu depășirea limitelor maxime admise.
Poliția a sesizat Agenția Națională Transport Auto și Serviciul Fiscal de Stat pentru efectuarea calculelor privind prejudiciul cauzat și aplicarea sancțiunilor care se impun.
Centrul Național Anticorupție ar urma să stabilească gradul de implicare a administrației publice locale și altor instituții în acțiuni de protejare, susținere și promovare a schemelor prin care ar fi eliberate autorizații ce determină parametrii învelișului de sol privind bonitatea terenurilor exploatate.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat urmează a fi estimat.
Trei ambulanțe de ultimă generație, în valoare de opt milioane de lei, donate R. Moldova de către SUA: „Noile autosanitare vor salva viețile micilor pacienți”
Opt pretinși „observatori” trimiși de Moscova să monitorizeze alegerile din R. Moldova au fost întorși acasă: „Profilul elucida apartenența la structuri militare din Federația Rusă, apartenența sau conexiuni la serviciile speciale ruse”
Kremlinul pregătește în 2025 un „asalt decisiv” asupra R. Moldova. SIS: „Ingerințele străine sunt departe de a se fi încheiat și este foarte clar că vom avea parte de agresiuni directe asupra alegerilor parlamentare din 2025”