12:54:05 22.11.2024
Stiri

ILEGAL // Ce voia să transporte un șofer în UE și spera să scape de vameși

Social 08.03.2016 18:01 Vizualizări2748 Autor: Galina Munteanu
ILEGAL // Ce voia să transporte un șofer în UE și spera să scape de vameși


Circa zece mii de pachete de ţigări de marca „Ritm Classic” au fost depistate de vameşii de la postul Vama Leuşeni, dosite într-un loc special amenjate la o cisternă a unui camion de model „Mercedes Actros 1848LS”.

Incidentul a avut loc ieri-seară. Iniţial, şoferul a declarat vameşilor că nu transportă bunuri interzise.

În urma controlului vamal, inspectorii vamali au depistat, în pereţii cisternei, în locuri special amenajate, circa zece mii de pachete cu ţigări.

Potrivit vameşilor, structura cisternei a fost modificată şi a fost fabricată o construcție specială pentru a transporta fraudulos ţigări, iar butoiul destinat pentru transportarea combustibilului avea compartimente echipate cu guri de descărcare.

„Învelişul superior a fost totalmente fabricat artizanal din tije metalice semiarcuite, sudate între ele şi formând pereţii laterali ai cisternei, care se uneau prin înşurubare la nivelul gurilor de descărcare. După deşurubare, în zona gurilor de descărcare au fost depistați 6 cilindri pneumatici, conectaţi prin conducte la sistemul de aer a mijlocului de transport, aceștia, fiind puşi în funcţiune, îndepărtau învelişul superior de la suprafaţa butoiului, creând acces la spaţiile în care au fost disimulate ţigările”, se precizează într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal.

Valoarea țigărilor pe piața din R. Moldova este estimată la suma de circa 87 de mii de lei, pe când pe piața neagră din UE, suma acestora ajunge la circa 30 de mii de euro.

Şoferul a refuzat să ofere careva detalii despre cine a meșterit acest ascunziş şi cum au fost şterse urmele de intervenţie în reutilarea autocisternei tractate.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Marfa, dar şi unitatea de transport au fost reţinute până la elucidarea cazului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md