Igor Munteanu, liderul CUB: „Din viitorul guvern trebuie să dispară figurile odioase ale unor miniștri compromiși. Aroganța și lipsa de respect pentru normele democratice trebuie să dispară din comunicarea cu cetățenii”
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) susține că demisia Guvernului Gavrilița vine „pe fundalul unor așteptări ale populației” și cere majorității parlamentare instalarea cât mai grabnică a unui guvern „eliberat de scheme și propagandă”, pentru a realiza agenda de integrare europeană, prioritatea numărul unu a R. Moldova.
„Guvernul trebuia să plece printr-o resetare, care este necesitatea obiectivă a momentului actual. Slabele rezultate și deciziile aberante trebuie plătite, dar responsabilitatea schimbării guvernului aparțin, cu siguranță, majorității politice și decizia trebuie să evite provocarea unei crize ample în R. Moldova. Indiferent de numele viitorului prim-ministru, credem că din viitorul guvern trebuie să dispară figurile odioase ale unor miniștri compromiși. Aroganța și lipsa de respect pentru normele democratice trebuie să dispară din comunicarea cu cetățenii”, a declarat Igor Munteanu, liderul CUB, într-un briefing de presă, susținut după ce prim-ministra Natalia Gavrilița și-a anunțat astăzi demisia.
CITIȚI și VIDEO // Criză guvernamentală în R. Moldova. Prim-ministra Gavrilița și-a anunțat DEMISIA: „R. Moldova intră într-o fază nouă în care prioritatea republicii este securitatea”
Potrivit lui Igor Munteanu, amenințările grave de securitate din regiunea noastră și cele cu care ne ciocnim în interiorul R. Moldova obligă Partidul Acțiune și Solidaritate „să caute consens în societate și să ia în considerare lecțiile din experiența ultimelor 20 de luni de guvernare”.
Liderul CUB a enumerat „gafele guvernării” actuale care speră să fie evitate de următoarea garnitură de miniștri - lipsa de transparență, folosirea abuzivă a stării de urgență în interesul unor grupuri economice, gafele din domeniul energiei, încheierea de contracte cu firme-căpușă, irosirea bugetului pe ajutoare oferite clientelei și, poate cel mai grav – compromitea reformelor în justiție, administrație, liberalizarea economiei și asigurarea siguranței și ordinii publice.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român