14:18:42 21.12.2024
Stiri

Igor Grosu: „Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este un proces ireversibil. Trebuie să avansăm, pentru că doar așa vom construi un stat puternic, cu instituții rezistente, care să livreze rezultate palpabile pentru cetățeni”

Actualitate 08.10.2024 15:48 Vizualizări759 Autor: Ziarul National
Igor Grosu: „Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este un proces ireversibil. Trebuie să avansăm, pentru că doar așa vom construi un stat puternic, cu instituții rezistente, care să livreze rezultate palpabile pentru cetățeni”

Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este un proces ireversibil. Trebuie să avansăm, pentru că doar așa ne putem asigura că vom construi un stat puternic, cu instituții rezistente, care să livreze rezultate palpabile pentru cetățeni. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional, care se află într-o vizită de documentare la Chișinău, în perioada 1 - 11 octombrie curent.

Igor Grosu a declarat că Parlamentul respectă programul legislativ asumat, în special pe dimensiunea reformei justiției și a întăririi sistemului financiar-bancar.

Președintele Parlamentului a mulțumit echipei FMI pentru suportul financiar și tehnic, „în special în această perioadă importantă pentru republica noastră”, și a asigurat că Parlamentul „rămâne deschis și transparent pentru o colaborare strânsă”.

Misiunea FMI a sosit la Chișinău pentru a purta discuții în contextul celei de-a șasea evaluări a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și evaluării a doua a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF).

Scopul principal al experților FMI este de a analiza evoluțiile recente din economie, a evalua perspectivele și riscurile la nivel macroeconomic și a se informa despre progresul atins în implementarea acțiunilor din cadrul programului susținut de FMI.

Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, cu o durată de 40 de luni, a fost aprobat la 21 decembrie 2021. În luna mai 2022, a fost majorat volumul total de creditare până la circa 805 milioane de dolari, din care circa 608 milioane de dolari au fost deja debursate.

În afară de aceasta, în decembrie 2023, a fost aprobat un program nou, susținut prin mecanismul de finanțare RSF, în valoare de circa 175 de milioane de dolari, din care au fost deja debursate circa 44 de milioane de dolari.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md