09:03:53 25.11.2024
Stiri

Igor Dodon spune că autoritățile FAC FAȚĂ pandemiei COVID-19, în pofida faptului că R. Moldova întregistrează RECORD după record la capitolul infectări. Nu vor fi niciun fel de RESTRICȚII. În Parlament sunt mai mulți deputați testați pozitiv

Actualitate 28.09.2020 09:38 Vizualizări1677 Autor: Ziarul National
Igor Dodon spune că autoritățile FAC FAȚĂ pandemiei COVID-19, în pofida faptului că R. Moldova întregistrează RECORD după record la capitolul infectări. Nu vor fi niciun fel de RESTRICȚII. În Parlament sunt mai mulți deputați testați pozitiv


Deși săptămâna trecută în R. Moldova au fost înregistrate cifre-record ale cazurilor noi de COVID – 19, autoritățile nu intenționează să impună restricții. Asta pentru că situația „este sub control”, iar sistemul medical din R. Moldova este pregătit să facă față, a declarat astăzi președintele Igor Dodon, după ședința săptămânală cu participarea premierului și a spicherului.

„Suntem îngrijorați de creșterea numărului de cazuri de săptămâna trecută. Vreau să vă informez că sistemul medical este pregătit, face față acestei situații. Rata de ocupare în spitale este de 40% pentru copii și 75% pentru maturi. Astfel, situația este gestionată. Mai mult, suntem asigurați cu tot ce este necesar, medicamente, teste, consumabile”, a precizat oficialul.

Citește și: Coronavirus// + 868 de cazuri noi de COVID -19 în ultima zi. Alte 15 persoane au MURIT, inclusiv doi lucrători medicali

Mai multe cazuri de COVID-19 ar fi și în Parlamentul R. Moldova, iar conducerea instituției urmează să stabilească dacă va avea loc ședința în plen în această săptămână.

„Avem mai multe cazuri de COVID-19 și în Parlamentul R. Moldova. Sunt mai mulți deputați testați pozitiv, astfel conducerea Legislativului urmează să ia decizii în acest sens”, a spus Dodon.

Citește și: Ala Nemerenco a RĂBUFNIT după un nou RECORD de cazuri COVID-19. "Vor fi 1 000, apoi şi 1 500... Nu se face absolut nimic pentru a opri câtuși de puțin răspândirea virusului. Ni-mic"

Chiar dacă în R. Moldova au fost înregistrate aproape 900 de cazuri noi într-o singură zi, autoritățile nu vor introduce noi restricții.

„Noi nu examinăm posibilitatea de a stopa activitățile economice. Trebuie să dăm posibilitate agenților economici să activeze. Vom gestiona situația în continuare. Același lucru se referă și la sistemul educațional. Nu examinăm la etapa aceasta, ținând cont de cifrele pe care le avem, posibilitatea de sistare a procesului educațional”, a punctat șeful statului.

Igor Dodon a pomenit din nou de vaccinul rusesc, care ar reprezenta „soluția reală” pentru a stopa înaintarea acestui virus în R. Moldova.

„Este important să obținem mai repede vaccinul... După cum știți, autoritățile R. Moldova s-au adresat oficial către Federația Rusă pentru a primi acest vaccin, imediat ce va trece toate etapele pentru a fi acceptat la nivel internațional”, a conchis Igor Dodon.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md