23:28:58 23.11.2024
Stiri

Igor Dodon, NEIMPORTANT pentru Irina Vlah: „Am foarte mult de lucru și nu am timp să urmăresc activitatea lui Igor Dodon, dar mai ales să comentez ce spune”

Actualitate 13.10.2021 15:14 Vizualizări3549 Autor: Ziarul National
Igor Dodon, NEIMPORTANT pentru Irina Vlah: „Am foarte mult de lucru și nu am timp să urmăresc activitatea lui Igor Dodon, dar mai ales să comentez ce spune”


Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a implicat activ în campania electorală prezidențială din 2020, în cadrul căreia l-a sprijinit deschis pe Igor Dodon. Totuși, după ce Dodon a pierdut scrutinul în fața Maiei Sandu, relațiile dintre cei doi s-au răcit. Mai mult, Dodon a acuzat-o pe Vlah că ar cocheta cu noua guvernare și uită că grație PSRM ar fi ajuns bașcan.

Irina Vlah a declarat că nu mai poate avea interese comune cu Igor Dodon.

Citește și: Dodon nu vrea să audă de Irina Vlah, după ce aceasta a declarat că LIMBA ROMÂNĂ „este una dintre cele mai mari valori ale R. Moldova”

„Am colaborat cu socialiștii cât aveam aceleași interese. Eu nu am urmărit declarațiile făcute de domnul Dodon. Am foarte mult de lucru în regiune și nu am timp să urmăresc activitățile sale, dar mai ales să comentez ce spune. Eu nu știu cum a făcut el echipa în Adunarea Populară a Găgăuziei, nu am urmărit asta. Totuși, am urmărit cu atenție cum a avut loc campania electorală. Eu am sprijinit unii pretendenți la funcția de deputați, deoarece consideră că sunt profesioniști. Aceștia vor depune toate eforturile ca Adunarea Populară a Găgăuziei să fie efectivă și funcțională”, a declarat Irina Vlah, în cadrul unei emisiuni de la Publika Tv.

De menționat că Igor Dodon a apostrofat-o pe Irina Vlah, după ce aceasta a declarat că limba oficială în R. Moldova este româna. Socialistul a adăugat că nu s-a așteptat ca Irina Vlah să aibă o retorică proeuropeană.

„Există tendința ca unii politicieni să-și schimbe culoarea… Este și un film sovietic când un personaj își întoarce cozorocul la chipiu când vine o nouă putere. Noi, socialiștii, nu am făcut asta niciodată și nici nu o vom face. Avem ideologia noastră și principii. Dacă e să vorbim de bașkanul Irina Vlah, noi am susținut-o de două ori la alegeri. Sunt convins că fără suportul nostru nu avea cum să câștige în 2015 și nici în 2019. Atunci spunea că limba oficială e moldoveneasca… Ce s-a schimbat acum? Ea nu este membru al PSRM și nici nu a fost. Dacă noi știam că dânsa consideră că „limba română este una dintre cele mai mari valori ale poporului R. Moldova”, atunci nu o susțineam. Acum mergem separat în alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei”, a declarat Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate.

În același timp, Dodon s-a ferit să-l atace pe Ion Ceban, care, la fel, a declarat pe 31 august curent că limba oficială în R. Moldova e româna.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md