Igor Dodon își completează ECHIPA, după ce mai mulți consilieri de-ai săi au ajuns MINIȘTRI. Cine va fi noul secretar general al Aparatului Președinției
Decretul privind numirea lui Nicolae Posturusu în funcţia de secretar general al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova va fi publicat în numărul de vineri, 22 noiembrie, al Monitorului Oficial, comunică Moldpres.
Tot în numărul de mâine al Monitorului Oficial va fi publicat şi decretul privind numirea Cristinei Botnariuc în funcţia de secretar general adjunct al Aparatului preşedintelui Republicii Moldova.
De precizat că, anterior, Nicolae Posturusu a deținut funcția de secretar general adjunct al Aparatului preşedintelui. Până la numirea în funcție, în anul 2017, acesta a ocupat funcții publice, fiind șef al Aparatului directorului general al Serviciului Vamal din Guvernul Tarlev și șef al Secţiei analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Justiţiei, în timpul Guvernului Grecianîi. În anul 2007, înainte de a ajunge la Ministerul Justiției, Posturusu a fost numit președinte al grupului de lucru tehnic pentru implementarea componentei 4b (Prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul sistemului vamal) privind implementarea Planului Preliminar de Ţară al Republicii Moldova.
Nicolae Posturusu este jurist, fiind avocat și, totodată, inclus în lista persoanelor care au dreptul să practice medierea. Astfel, acesta a reprezentat interesele mai multor funcționari, inclusiv politicieni, în diverse litigii. Spre exemplu, în anul 2013 Posturusu a reprezentat interesele lui Mircea Buga, fostul director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), atunci când Comisia Națională de Integritate a examinat rezultatele controlului în privința acestuia despre eventuala încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese, în cazul aprobării unui ordin comun al Ministerului Sănătății și CNAM cu privire la medicamentele compensiate din flondurile asiguririi obligatorii de asistenld medical. CNI a clasat atunci cauza în privința lui Buga.
În anul 2014, Nicolae Posturusu a semnat o cerere prealabilă de chemare în judecată a primarului de Bălți, Renato Usatîi, reprezentându-l pe liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Acesta îi cerea lui Usatîi să dezmintă anumite declaraţii pe care le-a făcut la adresa lui Vladimir Voronin, să-şi ceară scuze public şi să-i achite prejudiciu moral în valoare de 1 leu.
În anul 2015, Posturusu a fost conducătorul unei asociații obștești „Free Thinking”, înregistrată la Ministerul Justiției și care are ca scop „promovarea principiilor democratismului, supremației legii, transparenței și combaterii curupției, apărării și promovării drepturilor omului”.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”