DOC // Igor Dodon, dat pe mâna procurorilor: „Trebuie să răspundă pentru crimele pe care le-a săvârșit împotriva acestui popor”
Președintele Asociației unioniste „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi a depus astăzi, la Procuratura Generală, o plângere împotriva deciziei semnate de actualul președinte Igor Dodon în anul 2007, pe vremea când era ministrul al Economiei, cu privire la vânzarea terenului Cimitirului Eroilor Români din bd. Decebal, Chișinău.
În plângere se arată că Igor Dodon a semnat și autorizat vânzarea terenului pe care este amplasat acest cimitir și se solicită pornirea unui dosar penal în cadrul căruia să fie investigată legalitatea înstrăinării către un agent economic a acelui teren.
„Dodon trebuie să răspundă pentru toate crimele pe care le-a săvârșit împotriva acestui popor. Dacă nu azi, în viitorul apropiat. Azi suntem activiști, mâine vom ajunge în structurile de stat. Dar credeți-mă că se apropie ziua în care îl vom trage la răspundere. Mi-ar plăcea să fiu chiar eu cel care o va face”, a declarat președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.
Amintim că, în luna august 2007, a fost adoptată hotărârea de Guvern prin care premierul de atunci, Vasile Tarlev, permite Ministerului Economiei, condus de către Igor Dodon, să scoată la privatizare trei terenuri din proprietatea statului. Pe unul dintre terenuri, care avea și cea mai mare suprafață, se află Cimitirul Eroilor Români din Chișinău.
„UNIREA-ODIP” a cerut anterior autorităților de la Chișinău să aloce acelui agent economic un alt teren în locul celui pe care sunt amplasate mormintele soldaților din 18 țări decedați în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”