Igor Dodon, colaborator al SERVICIILOR SECRETE RUSEȘTI? Un politician oferă DETALII despre implicarea șefului statului într-o operațiune realizată de ruși
Președintele Igor Dodon este acuzat că ar fi colaborator al serviciilor secrete rusești, iar asta înseamnă trădare de patrie, afirmă fostul spicher Andrian Candu. Sursa citată menționează că nașul său, Vlad Plahotniuc, ar fi plecat din R. Moldova nu din motiv că ar fi fost arestat de noua guvernare, ci pentru că putea fi înlăturat de serviciile secrete rusești. Un aport la acea operațiune l-ar fi avut și președintele Dodon.
„Vlad Plahotniuc a plecat din țară nu neapărat din motivele legate de Dodon. Au fost alte chestiuni legate de securitatea dumnealui, care erau generate, în mod special, de serviciile din Federația Rusă. Probabil ați citit acest raport al serviciilor secrete estoniene, care scrie clar cum a fost înlăturat dl Plahotniuc de serviciile secrete rusești. Deci, asta e operațiunea. Dar dl Dodon, la o săptămână sau două după evenimentele din luna iunie, a declarat următoarele: „Eu am avut rolul meu de a participa și am jucat, într-un fel, un scenariu pregătit de serviciile secrete rusești”.
Asta a spus președintele Dodon. Această declarație înseamnă trădare de țară din start. Cum adică, președintele țării colaborează cu serviciile secrete ale altui stat? Doi: ai făcut ceva împotriva unui cetățean al R. Moldova folosind serviciile secrete rusești? A doua crimă și multe altele, dar închei aici. Probabil din cauza asta i-i frică de răzbunare”, a declarat Candu, în adrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Întrebat dacă Dodon va fi debarcat prin răzbunarea lui Vlad Plahotniuc, liderul „Pro Moldova” a spus: „Eu nu cred că dl Plahotniuc urmărește să se răzbune pe președintele Dodon, să-l debarce din funcție, să nu știu ce. Eu cred că președintele Dodon o să fie debarcat din funcție sau nu o să câștige al doilea mandat doar pe propriile sale acțiuni sau inacțiuni. Știți vorba aia: ...pe limba lui piere”, a precizat acesta.
Candu mai spune că președintele se amăgește cu sondajele care-l prezintă cel mai puternic politician din R. Moldova: „Este foarte bine când dumnealui e așa de confident. Căderea va fi și mai mare, inclusiv psihologică, când va vedea rezultatele”.
Totodată, Candu spune că Igor Dodon va răspunde și pentru faptul că ar fi dat indicații SIS-ului să fabrice informații despre liderii opoziției.
„O să se probeze la un moment dat, când o să se investigheze. Ca să probezi, trebuie să poți să aduci această informație. Este în Parlament comisia care răspunde de așa-numitul control civil pe tot ceea ce înseamnă activitatea SIS-ului. Poate trebuie de făcut audiere în Parlament, poate trebuie de chemat în Parlament directorul SIS-ului și de întrebat direct: „Ați primit astfel de indicații?”. Poate găsim noi informații suplimentare, că mai sunt prieteni și neprieteni ai unora care ar putea să ne pună la dispoziție anumite surse de informație și anumite dovezi. Și atunci, vai de capul lor dacă fac astfel de ilegalități”, a avertizat Candu.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”