DOC // Igor Dodon a și semnat DECRETUL de eliberare din funcție a procurorului general Eduard Harunjen: Ce candidat va accepta Dodon în fruntea PG


La puțin timp după ce procurorul general Eduard Harunjen și-a anunțat demisia, președintele Igor Dodon a și semnat decretul de eliberare a acestuia din funcție.
Deși în adresarea sa prin care și-a anunțat demisia, Harunjen a acuzat politicienii de „atac fără precedent” asupra instituției, în cererea de demisie este invocată „agravarea stării de sănătate”.
Șeful statului anunță că noul procuror general urmează a fi ales „în cel mai scurt timp” și că va accepta doar un candidat care deține cetățenia Republicii Moldova, cu experiență în organele Procuraturii, integru și capabil să restabilească buna imagine a instituției.
„Considerînd imperioasă asigurarea funcționării sistemului Procuraturii în interesul cetățenilor Republicii Moldova, este imperativ ca noua conducere a Procuraturii Generale să fie aleasă în cel mai scurt timp și în strictă conformitate cu legislația. Consider că noul procuror general trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, cu experiență în organele Procuraturii, să fie integru și capabil să restabilească buna imagine a instituției, asigurînd, prin supremația legii, investigarea multiplelor ilegalități, inclusiv a celor comise în trecut. Doar un asemenea candidat, înaintat de Consiliul Superior al Procuraturii, va fi acceptat de președintele Republicii Moldova în funcția de procuror general” a scris Dodon pe Facebook.











































































