06:50:55 21.04.2025
Stiri

VIDEO // Ieri la „SPITAL”, astăzi la „PARADĂ”: Evenimentul la care ministrul în exercițiu Gaiciuc a ținut discurs, după ce a lipsit miercuri de la ședința Guvernului

Actualitate 08.07.2021 11:13 Vizualizări2989
VIDEO // Ieri la „SPITAL”, astăzi la „PARADĂ”: Evenimentul la care ministrul în exercițiu Gaiciuc a ținut discurs, după ce a lipsit miercuri de la ședința Guvernului

Ministrul în exercițiu al Apărării, Victor Gaiciuc, a participat și ieri, și azi la evenimente ale ministerului pe care îl conduce, boicotând doar ședința Guvernului care se chinuiește de aproape o lună să aloce banii necesari pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

După ce a invocat miercuri drept motiv de neparticipare la ședința Guvernului faptul că era la spital, astăzi-dimineață, ministrul apropiat liderului socialiștilor, Igor Dodon, a mărșăluit în fața contingentului de 41 de militari ai Armatei Naţionale care urmează să se alăture misiunii KFOR din Kosovo, desfășurată sub egida ONU.

„R. Moldova va continua să-și îndeplinească angajamentele asumate la nivel internațional”, a spus de la tribună Gaiciuc, avându-i în spate pe premierul interimar Aureliu Ciocoi și ambasadori străini.

CITIȚI și VIDEO // Ședință de Guvern EȘUATĂ: Au participat numai premierul interimar Aureliu Ciocoi și bașcana Găgăuziei Irina Vlah. Pe ordinea de zi - alocare de bani pentru alegerile din 11 iulie

Și ieri, înainte de ședința eșuată a Guvernului, ministrul Gaiciuc a participat la un eveniment în cadrul căruia a înmânat certificate absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior militar de peste hotare.

Amintim că ședința de ieri a Cabinetului interimar de miniștri a eșuat, la eveniment fiind prezenți doar premierul în exercițiu Aureliu Ciocoi și bașcana Găgăuziei, Irina Vlah. Ceilalți miniștri, apropiați lui Dodon, au invocat diverse motive pentru a nu-și îndeplini obligațiunile de serviciu.

Ministrul interimar al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, de exemplu, a invocat o „vizită în teritoriu”, deși instituția nu a făcut public niciun comunicat de presă în acest sens, așa cum face de obicei. Abia astăzi s-a anunțat o deplasare la Leova.

Menționăm că și Gaiciuc, și Perju au fost consilieri prezidențiali ai lui Igor Dodon, până a ajunge în Guvernul lui Ion Chicu votat de socialiști. Totodată, Igor Dodon este nașul de cununie al fiului ministrului în exercițiu al Apărării, Victor Gaiciuc.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte