De ce a fost ARESTAT fostul preşedinte al Barcelonei
Sandro Rosell, fost preşedinte al celor de la FC Barcelona, a fost arestat preventiv în cursul zilei de marţi de autorităţile spaniole. Alături de acesta au mai fost reţinute alte patru persoane, una dintre ele fiind chiar soţia lui Rosell, Marta Pineda.
Cazul în care fostul şef al Barcei a fost arestat nu are însă legătură cu perioada petrecută în fruntea clubului catalan, ci cu cea premergătoare acesteia, în care Rosell a avut legături apropiate cu CBF - Confederaţia Braziliană de Fotbal.
Potrivit celor de la El Confidencial, Rosell, soţia lui şi ceilalţi trei oameni arestaţi sunt acuzaţi de spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la 15 milioane de euro.
Înainte de a deveni preşedinte al Barcelonei, Sandro Rosell a avut legături strânse cu brazilienii, ocupându-se ani buni de drepturile de imagine ale naţionalei „carioca”. Iar autorităţile spaniole susţin că în această perioadă el şi-a ascuns veniturile folosindu-se de companii offshore.
Judecătorul care se ocupă de caz a dispus deja sechestru pe conturi cu 10 milioane de euro şi pe mai mult de 50 de imobile cu o valoare estimată la 25 de milioane de euro.
Rosell şi ceilalţi arestaţi vor fi audiaţi în cursul zilei de joi.
Sursa: ziare.com
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”