„Doamna de fier” de la Cahul
EXEMPLU // Cu peste 30 de ani de experiență în agricultură, a început oricum totul de la zero. Acum, deține peste o mie de hectare de teren agricol
„Ca să ai succes, trebuie să-ți placă munca și ceea ce faci. Doar astfel vei obține rezultatele dorite”. Aceasta este deviza pe care o urmează cu sfințenie în viață Ecaterina Vulpe din orașul Cahul.
Deși avea în spate o experiență de peste 35 de ani de muncă în agricultură, atunci când a decis să meargă de una singură în acest domeniu, a început totul de la zero. Acum, femeia, ajutată de alți 19 angajați, îngrijește peste o mie de hectare de viță-de-vie, piersici, pruni și cereale.
A lăsat pentru puțin munca și a venit să se informeze
Pe Ecaterina Vulpe am întâlnit-o în cadrul unui Business Forum care a avut loc la Cahul, unde și-au dat întâlnire manageri de proiecte europene, oameni de afaceri, antreprenori și studenți.
A lăsat munca pentru câteva ore și a venit să se informeze, să afle mai multe despre perspectivele de export pe piața europeană, dar și cum ar putea obține finanțare pentru a-și mări afacerea, pentru că asta intenționează să facă.
Mult curaj
„Viața este viață, cu tot felul de probleme. Nu e ușor să faci afacere în condițiile în care țara se află în criză. Pentru a începe o afacere, trebuie să tragi aer în piept şi să ai mult curaj. Ca să ajungi la punctul final de lansare a unei afaceri, e nevoie să treci prin multă birocraţie. Eu am început-o de la zero, deși aveam munciți peste 30 de ani în gospodăria agricolă din satul Roșu, raionul Cahul”, ne spune Ecaterina Vulpe.
Cere stabilitate
Stabilitatea este cea care îți poate garanta succes în afacere, susține agricultoarea. Ecaterina Vulpe ne spune că tot timpul a luptat pentru binele său aici, acasă, și nu a fost obișnuită să se plângă de ceva.
„Ne afectează foarte mult ce se întâmplă, nu doar în R. Moldova, dar și în România. Vrem și noi o țară frumoasă, să avem un trai decent și cred că asta este posibil doar alături de Europa. Nimeni nu zice astăzi că uite cât de bine și ce orașe frumoase sunt în Rusia. Da, sunt și acolo vreo două-trei orașe, dar Europa este viitorul nostru. Vrem stabilitate, pentru că, să vă spun sincer, uneori trebuie să treacă și o jumătate de zi până să-mi revin din ce văd la televizor sau aud la radio că are loc în R. Moldova. Ne afectează foarte mult, nu doar emoțional, dar și în afaceri”, este de părere agricultoarea.
Vrea să-și dezvolte afacerea
Lipsa de informare este singura problemă de care se plânge acum femeia. Dacă ar avea ieșire peste hotare, la diferite seminare tematice, de promovare a R. Moldova, ar obține mult mai mult, afirmă Ecaterina Vulpe.
„Aș vrea mai multă comunicare cu lumea externă. Noi, producătorii, vedem prea puțin ce se face peste hotare, pentru că nu suntem invitați la diferite manifestații. Am dori un schimb de experiență, vizite de studiu în cadrul cărora am putea semna contracte de livrare a mărfii. Asta ne-ar ajuta foarte mult să ne dezvoltăm, pentru că acum noi suntem în căutarea contractelor de realizare a mărfii. O avem, dar ce să facem cu ea?”, își spune oful agricultoarea.
Ajutor de la UE
Acum trei ani, Ecaterina Vulpe a beneficiat de un credit care a ajutat-o să-și construiască un frigider pentru a păstra o parte din marfă.
„Am întocmit un proiect de afacere şi m-am adresat la BERD BAS Moldova („Business Advisory Services” al BERD), Programul „Femeile în afaceri”. Am beneficiat de 70% ajutor din partea BAS, restul, 30%, a constituit contribuţia proprie. L-am finisat și acum păstrez în el peste 150 de tone de struguri. Având deja un frigider și producție agricolă, caut astăzi posibilități să ies pe piața europeană”, spune femeia.
Până acum, recolta obținută din cele peste o mie de hectare o vindeau în țară. „Nu mă plâng, nu am stat niciodată cu ea să nu știu ce să fac, dar este foarte greu, deoarece suntem puși în situația să ne descurcăm de unii singuri cum putem cu comercializarea mărfii. Ar fi bine să ne ajute și statul cu ceva”, adaugă Ecaterina Vulpe.
Agricultoarea subliniază că, pentru a ajunge să aibă în gestiune 1 200 de hectare de teren agricol, tehnica agricolă de care are nevoie și mai mulți angajați, a avut nevoie de multă muncă și răbdare, dar când ajunge să-și culeagă roadele, oboseala trece.
Îi mai joacă festa uneori natura. Bunăoară, acum doi ani, o ploaie cu grindină i-a distrus mai toată roada. A știut să treacă și peste asta. „Cu natura nu poți să te pui”, zâmbește agricultoarea.
Vrea să-și extindă afacerea
Chiar dacă are în grijă peste o mie de hectare de teren, Ecaterina Vulpe ne spune că nu se oprește aici. Vrea să-și extindă suprafața. „Eu în fiecare zi am idei, nu știu cum o să mă isprăvesc cu ele. Dorința cea mare e totuși să-mi mențin afacerea, și nu doar s-o mențin, dar și să extind suprafața agricolă. Vreau să fac agricultură de performanță”, susține femeia.
„Țara creşte cu fiecare producător care îşi crește și comercializează inteligent marfa. Altădată, noi nu aveam posibilităţile de azi, dar voi, tinerii, puteţi beneficia de multe oportunităţi. Să nu vă temeţi de greutăţi”, ne îndeamnă doamna Ecaterina.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2