Articolul în baza căruia Alexandr Stoianoglo a fost evaluat, suspendat, iar mai apoi DEMIS, declarat neconstituțional
Articolul din Legea cu privire la procuratură, în baza căruia fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost evaluat, suspendat, iar mai apoi demis, a fost declarat astăzi neconstituțional.
„Se admite parțial sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 31 prim alineat 1 și 5 din legea cu privire la procuratură și a omisiunii de a reglementa în legea cu privire la procuratură dreptul de a contesta raportul comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general. Se declară neconstituțional articolul 31 prim alineat 5 din legea cu privire la procuratură în redactarea de până la intrarea în vigoare a legii nr. 280 din 6 octombrie 2022. Referitor la celelalte capete, sesizarea se declară inadmisibilă. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac”, se arată în decizia Curții Constituționale.
Verdictul a fost aprobat cu votul judecătorilor Vladimir Țurcan, Domnica Manole și Serghei Țurcan. Președintele Nicolae Roșca și judecătoarea Liuba Șova au formulat opinii separate.
Potrivit judecătorului Serghei Țurcan, competența delegată Consiliului Superior al Procurorilor de a stabili criteriile de evaluare a procurorului general, în baza căreia urmează a fi luată decizia de promovare sau demitere, ar fi „excesivă”.
„Având în vedere că procurorul general exercită un mandat constituțional, oferirea către CSP a atribuției de a reglementa criteriile substanțiale de evaluare a performanțelor procurorului general diminuează în mod semnificativ stabilitatea mandatului constituțional al procurorului general. Prin urmare, Curtea a subliniat necesitatea stabilirii clare de Parlament, prin lege, a criteriilor de evaluare a performanțelor procurorului general”, a menționat astăzi Țurcan, într-o conferință de presă.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2