Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
Trustia, elegii politikoase
Prieteni, nu ar fi corect ca adversarii UE și adoratorii Rusiei să fie tratați ca în Rusia? Ca să simtă beneficiile lumii ruse pe pielea proprie, de la distanță! Dacă nu le sunt pe plac valorile europene, să aibă parte, acasă și în stradă, doar de valorile eurasiatice tradiționale, pravoslavnice. Să nu pretindă la beneficiile democrației, pluralismului, libertății de exprimare etcetera și viceversa.
În primul rând, să nu li se recunoască dreptul de a protesta împotriva integrării europene. Așa cum în Rusia cetățenilor nu li se permite să pledeze pentru pace, nici oral, nici în scris sau desen, sau să protesteze împotriva războiului din Ucraina, nici în Republica Molotova să nu li se dea voie să critice UE sau NATO sau să se pronunțe depreciativ la adresa homosexualilor și lesbienilor și celorlalte minorități sexual orientate altfel decât majoritatea adulților.
Dacă vor să critice guvernarea, să fie declarați agenți străini și să umble cu eticheta respectivă aninată de guler. Să li se interzică să candideze la alegeri, începând cu cele locale și terminând cu cele prezidențiale. Cei care vor încerca să se revolte, să tulbure ordinea publică, să fie tratați cu noviciok și băgați la închisoare. De unde noviciok? De la talcioc!
Și, firește, să li se limiteze accesul la Internet, rețelele sociale, Youtube etcetera și viceversa. Să nu poată cumpăra decât automobile Lada și Jiguli. Ar fi bine, de asemenea, ca cei mai fervenți adepți ai lumii ruse să fie trimiși în Ucraina, pe linia frontului, să pledeze pentru neutralitate în fața tranșeelor rusești.
Acum stau și mă gândesc la declarația lui Lukașenko despre Uniunea Rusia - Belarus. El nu agreează ideea transformării Belarusului într-o gubernie a Rusiei. Dacă Moscova va insista și va împinge Belarusul pe această cale, va fi război, ca în Ucraina, a avertizat tătucul belarușilor. S-ar opune Stoianoglo transformării Republicii Moldova în gubernie rusă, ca Lukașenko? – aceasta-i întrebarea!
Pe de cealaltă parte, ideea lui Putin ca țările BRICS să renunțe la plățile în dolari și euro și să adopte yuanul chinezesc, ridică alte semne de întrebare. Care e interesul Rusiei în cazul dat, ce are de câștigat rubla aici? Nu se înșală cumva mult iubitul lider național al rușilor, ca atunci când a dat ordin să fie invadată Ucraina, crezând că ucrainenii vor întâmpina armata rusă cu pâine și sare și vor arunca în calea tancurilor rusești buchete de flori. Ucrainenii, însă, au aruncat altceva: sticle cu coctail Molotov. Crede Putin că hegemonia chineză, frustrată teritorial, va fi mai puțin hegemonică decât cea americană? Nu cumva supărarea pe SUA îl împiedică să judece logic, după cum supărarea pe Maia Sandu pare să le tulbure rațiunea unor soții de foști diplomați și foști funcționari locali patrioți?
Al vostru anahoret, renminbir, Ion Buraga
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți