Harunjen anunță SCHIMBĂRI la Procuratură începând cu 1 ianuarie 2017
Începând din luna ianuarie 2017, procuraturile din municipiul Chișinău vor fuziona într-o singură instituție - Procuratura mun. Chișinău.
Procurorul general, Eduard Harunjen, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că aceasta va fi cea mai mare procuratură teritorială din R. Moldova, întrucât va avea 180 de angajați și 66 de asistenți.
Deși numărul de procurori rămâne practic același, noutatea acestei schimbări, prevăzută în noua Lege a Procuraturii, constă în reducerea cu 10 unități a procurorilor ierarhic superiori, fiind vorba de actualii adjuncți ai procuraturilor din sectoarele capitalei care vor deveni simpli procurori.
Procurorul Igor Popa a declarat în cadrul aceluiași eveniment că actuații șefi ai procuraturilor de sector vor deveni adjuncții procurorului mun. Chișinău, cinci la număr, și vor activa până la sfârșitul mandatului lor. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor va organiza concurs pentru aceste funcții.
Cetățenii vor apela la procurori exact ca până acum - în sectoare, unde vor fi păstrate oficiile teritoriale. Oficiul principal situat pe str. Armenească va dirija direct activitatea celor cinci subdiviziuni din sectoare și va institui o practică unică pe tot teritoriul capitalei în ce privește procedurile procesual-penale, lucru care nu se întâmpla până acum.
Popa a mai spus că, în condițiile noii legi, procurorii vor avea o mai mare independență și vor putea fi create grupe de procurori care vor investiga anumite infracțiuni.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski