00:02:15 28.12.2024
Stiri

Hackerii au dat cea mai mare spargere de criptomonede - 600 de milioane de dolari. Cum au procedat atacatorii

Actualitate 12.08.2021 07:29 Vizualizări4620 Autor: Ziarul National
Hackerii au dat cea mai mare spargere de criptomonede - 600 de milioane de dolari. Cum au procedat atacatorii

Hackerii au dat probabil cea mai mare “spargere” din lumea finanțelor descentralizate, furând aproape 600 de milioane de dolari în criptomonede din cadrul unui protocol cunoscut drept PolyNetwork, care permite utilizatorilor tranzacționarea tokenurilor pe mai multe blockchain-uri, transmite Bloomberg.

Zeci de mii de oameni sunt afectați de această spargere, a precizat PolyNetwork într-o scrisoare publicată pe Twitter. Aproape 33 de milioane de dolari din Tether, criptomoneda care făcea parte din furt, au fost înghețate de către emitent, făcându-le indisponibile atacului.

Nu este clar de pe site-ul PolyNetwork cine gestionează protocolul care guvernează tranzacțiile de pe aplicație. DeFi, sau finanțele descentralizate, a urcat în popularitate în ultimii câțiva ani, în ajunul unei creșteri fulminante în dezvoltarea aplicațiilor care permit oamenilor să tranzacționeze și să se împrumute sau să se crediteze între ei fără intermediari.

Compania de cercetare a securității SlowMist a transmis, pe Twitter, că a găsit emailul atacatorului, adresa IP și amprentele dispozitivului. Compania a adăugat că “acesta este cel mai probabil un atac organizat și planificat pe termen lung”. Schimburile cu criptomonede, inclusiv Binance, sunt implicate în susținerea PolyNetwork, a declarat directorul executiv Binance, Changeng Zhao, pe Twitter.

“Hackerul a început să folosească schimburile descentralizate pentru a face conversia bunurilor furate în alte bunuri, inclusiv criptomonedele stabile (stablecoins)”, a declarat, într-un mail, Tom Robinson, cofondator Elliptic. “Tokenurile precum criptomonedele stabile pot fi, teoretic, reținute de emitenți, ce ar putea duce la returnarea lor către proprietarii de drept. Însă acest lucru nu este posibil pentru Ether-ul furat, deși ar putea fi posibil să reții aceste fonduri dacă sunt trimise către un schimb de criptomonede centralizat cu scopul de a fi retrase în bani gheață”.

Aplicațiile DeFi atrag miliarde din fondurile investitorilor și au devenit ținte frecvente ale atacurilor. În acest an, spargerile privind DeFi au reprezentat peste 60% din totalul atacurilor cibernetice pe criptomonede, în creștere de la 20% în 2020, potrivit companiei de securitate cripto CipherTrace. La o valoare cumulată de 156 de milioane de dolari, suma netă din spargerile privind DeFi în primele cinci luni ale anului 2021 a depășit deja cei 129 de milioane de dolari furați din atacurile pe DeFi în tot anul 2020, potrivit CipherTrace.

Aproape 80 de miliarde de dolari sunt blocați în aplicațiile DeFi, fiind o țintă atractivă, potrivit DeFi Pulse.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md