Guvernul vrea să continue negocierile cu profesorii. Sindicaliștii nu cedează
Guvernul le-a propus reprezentanților Sindicatului Educației și Științei (SEȘ) să continue negocierile în vederea identificării unei soluții viabile de depășire a problemei, până atunci, însă, aceștia vor trebui să nu protesteze și să meargă la ore.
„Nu sunt un politician populist și vreau să mă angajez în soluții fezabile, solutii care pot fi susținute de bugetul R. Moldova. Din acest motiv, le-am propus colegilor din sindicat să continuăm negocierile, pe perioada negocierilor să se ia un fel de moratoriu, până atunci, profesorii, fiind aproape de finalizarea anului școlar, să se axeze plenar pe ceea ce contează cel mai mult acum, să asigurăm copiii noștri cu o educație bună”, a menționat premierul Iurie Leancă după negocierile de astăzi cu reprezentanții sindicatelor din domeniul educației.
Potrivit ministrului Educației, Maia Sandu, Ministerului Educației (ME) promovează politici orientate spre creșterea nivelului de salarizare a cadrelor didactice și, totodată, pledează pentru un sistem de retribuție a muncii care să stimuleze performanță profesională. Proiectul Strategiei Educația 2020 și cel al Codului Educației prevăd măsuri concrete în acest sens. „Guvernul își va onora angajamentul de creștere a salariului lucrătorilor din sistemul educațional de la 1 septembrie curent, așa cum prevede legea. Pe moment, discutăm despre mărimea acestei majorări în funcție de resursele disponibile”, a menționat ministrul.
La rândul său, Sindicatul Educație și Știință (SEȘ) susține că nu cedează, iar profesorii își vor continua protestul. „Deocamdată, propunerea Guvernului nu este acceptată. Vom protesta și mâine, și poimâne. Mai departe vom vedea cum vom proceda”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL Dumitru Ivanov, președintele SEȘ.
Sindicaliștii cer majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută de pe 1 mai curent.
Muzeul Național de Artă al Moldovei va marca inedit aniversarea a 85-a de la fondare: Lucrări cunoscute, animate în AR și VR
ȘTIAȚI CĂ... aproximativ 80% din populația R. Moldova este alimentată cu apă din fluviul Nistru, iar capitala este dependentă în proporție de 98% de aceeași sursă: Cum a fost evitată o criză de apă vara trecută, când am avut o secetă severă
Peste 11 400 de familii din R. Moldova vor primi indemnizații unice în valoare de câte 3 300 de lei