Guvernul va aloca circa 59 de MILIARDE de lei pentru implementarea Planului Național de Dezvoltare pentru anii 2024-2026. Cum vor fi împărțiți banii și ce acțiuni urmează să fie întreprinse în următorii trei ani
Peste 100 de proiecte investiționale și măsuri de reformă au fost incluse în Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2024-2026, aprobat astăzi de Guvernul R. Moldova. Costurile estimate pentru acțiunile planificate sunt de circa 59 de miliarde de lei.
Potrivit Planului, pentru modernizarea localităților republicii vor fi realizate 155 de proiecte de dezvoltare, iar 190 de localități vor fi conectate la sistemul de alimentare cu apă. De asemenea, vor fi modernizate drumurile, podurile și transportul feroviar, iar sistemul electroenergetic al republicii va fi fortificat prin construcția a circa 200 de km de linii electrice.
Acțiunile incluse în document se mai referă la sporirea eficienței energetice în sectorul public și rezidențial, dar și modernizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică a municipiilor Chișinău și Bălți. Totodată, urmează a fi instalate 80 de sisteme de irigare pentru cel puțin 3 500 ha de teren agricol și realizate 3 proiecte de management al deșeurilor în raioanele Călărași, Ungheni și Nisporeni.
Alte priorități țin de sporirea securității, de politicile de apărare și reforma în sectorul justiției - către anul 2026, circa 170 de judecători și 230 de procurori vor fi evaluați extern.
În același timp, în scopul creării locurilor de muncă bine plătite, Planul prevede implementarea unor programe complexe de susținere a antreprenoriatului și sporire a accesului la finanțare. Ca urmare, anual, vor fi susținuți peste 1 000 de agenți economici, iar statul va investi circa 3,5 miliarde de lei pentru sprijinirea antreprenorilor.
Implementarea Planului Național de Dezvoltare va fi evaluată lunar.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român