Guvernul simplifică procedurile pentru asociațiile de irigații și promovează energia regenerabilă în agricultură


Guvernul a decis să faciliteze constituirea și funcționarea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, eliminând obstacolele juridice și administrative care interferează cu activitatea acestora. Această inițiativă oferă fermierilor informații clare privind operarea sistemelor centralizate de irigare.
Conform noilor modificări, pentru un sistem de irigare într-o zonă se poate forma doar o singură asociație. De asemenea, nu este permisă divizarea sau transmiterea parțială a echipamentelor sau utilajelor din stațiile de pompare și infrastructura aferentă sistemelor de irigare. Acestea trebuie transmise integral pentru a garanta funcționarea eficientă.
Un aspect inovator al acestei decizii este că asociațiile vor putea obține venituri din vânzarea energiei electrice generate prin surse regenerabile, folosind aceste fonduri pentru întreținerea și îmbunătățirea sistemelor de irigare.
Reabilitarea sistemelor centralizate de irigare constituie o prioritate în Republica Moldova, fiind parte din Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru intervalul 2023-2030. Aceste măsuri au scopul de a consolida capacitatea sectorului agricol și de a promova practici agricole care sunt inteligente, durabile și reziliente la schimbările climatice.
Actualmente, în Republica Moldova sunt 40 de asociații ale utilizatorilor de apă și 88 de sisteme de irigare, dintre care 22 sunt operaționale.









































































