19:44:52 22.04.2025
Stiri

Guvernul României a finanțat, prin programul „Satul European”, sistemul de alimentare cu apă a satului Dumbrăveni de la Soroca: „Proiect menit să asigure condiții mai bune de trai în Moldova Europeană”

Actualitate 07.06.2024 14:57 Vizualizări1670
Guvernul României a finanțat, prin programul „Satul European”, sistemul de alimentare cu apă a satului Dumbrăveni de la Soroca: „Proiect menit să asigure condiții mai bune de trai în Moldova Europeană”

Toate gospodăriile din satul Dumbrăveni, comuna Vădeni din raionul Soroca, urmează să fie conectate, în scurt timp, la sistemul de alimentare cu apă, care a devenit funcțional în localitate.

Apeductul a fost construit în cadrul programului guvernamental „Satul European” și a fost finanțat inclusiv de Guvernul României.



„Banii românești aduc apa potabilă și la Dumbrăveni, raionul Soroca. Sistemul care include un turn de apă cu o capacitate de 50 de metri cubi asigură apă curentă deja la peste 50 de gospodarii din sat, urmând ca în perioada următoare să fie realizată conectarea tuturor gospodăriilor”, a declarat Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, care a întreprins astăzi o vizită la fața locului, împreună cu Veaceslav Dobrovolschi, primarul comunei Vădeni.



Cei doi interlocutori au discutat despre provocările cu care se confruntă comunitatea, printre care se numără scăderea demografică și lipsa locurilor de muncă.

„Proiectele menite să asigure condiții mai bune de trai, precum alimentarea cu apă, au și rolul de a face ca oamenii să rămână pe meleagurile natale și să privească cu încredere în viitor. Locuitorii din Vădeni își pun speranța în viitorul european al R. Moldova și își doresc ca tinerii plecați la muncă în Europa să revină acasă, în Moldova Europeană”, a constatat diplomatul român.

Menționăm că valoarea proiectului privind construcția apeductului de la Dumbrăveni s-a ridicat la peste trei milioane de lei, dintre care aproape un milion a fost alocat de Guvernul României.

Autor:
Stiri relevante
22.04.2025 14:46 586 Dolarul american se prăbușește
Top stiri
22.04.2025 14:46 586 Dolarul american se prăbușește

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte