Guvernul NU va accepta iniţiativa PSRM de a micşora salariile deputaţilor. Premierul Chicu: "Eu urăsc populismul, iar aberaţiile lansate de deputaţii din PAS sunt populism curat"
Prim-ministrul Ion Chicu a confirmat pentru Ziarul NAŢIONAL că iniţiativa legislativă a PSRM de a micşora salariile deputaţilor nu poate intra în vigoare mai devreme de luna iulie 2020. Astfel, până la mijlocul anului curent cel puţin, deputaţii vor primi salarii cu peste 4 000 de lei mai mult decât în 2019.
"Nu este recomandat de modificat Legea bugetului de stat foarte des. Practicile bune recomandă maximum două rectificari - una vara, iar alta la sfârşitul lunii noiembrie. Asta dacă nu apar careva urgenţe. Dar Parlamentul, bineinteles, poate modifica orice lege în fiecare zi. E dreptul deputaţilor să facă asta. Sper să nu facă des abuz", a precizat premierul.
Totuşi, prim-ministrul spune că Guvernul nu va da aviz pozitiv iniţiativei socialiştilor, enunţată astăzi de Vlad Batrîncea, privind micşorarea salariilor deputaţilor.
"Suplimentar vreau să vă spun că Guvernul nu va da aviz pozitiv, dacă va fi întrebat, bineînţeles de Parlament, iniţiativei de diminuare a salariilor bugetarilor, oricine ar fi ei - deputaţi sau muncitori de rând. Eu urăsc populismul, iar speculaţiil, aberaţiile lansate de deputaţii din PAS privind salariile deputaţilor sunt populism curat. Sunt tineri aceşti deputaţi, ar putea fi speranţa naţiunii, dar din pacate s-au transformat în trişori ordinari şi populişti iresponsabili", a acuzat premierul Chicu.
Amintim că, de la 1 ianuarie 2020, salariile deputaților s-au majorat cu 4 182 de lei. Dacă în 2019 salariul de funcție a deputatului era de 13.940 de lei, atunci în 2020 este deja de 18.122 de lei.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md