Guvernul a decis să RECHEME un Ambasador și să numească ALT șef la Biroul Național de Statistică: Lebedinschi a ajuns secretar de stat la MAI
Ambasadorul R. Moldova în Japonia și, prin cumul, în Republica Coreea, Vasile Bumacov, a fost rechemat astăzi de către Guvern, la patru ani și jumătate de la numirea în această funcție.
În aceeași ședință de Guvern, Cornel Lebedinschi a fost promovat în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Cornel Lebedinschi a făcut școala la Briceni, a ajuns în organele MAI în anul 2001, iar în perioada anilor 2013 - 2016 a fost adjunct al Direcției nr. 6 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Ulterior, Lebedinschi a activat la „Moldinconbank”.
Cabinetul Chicu a decis, de asemenea, să nu-i prelungească șefului Biroului Național de Statistică, Vitalie Valcov, contractul de muncă ce expiră pe 4 septembrie, iar locul acestuia va fi ocupat de către Oleg Cara pentru următorii cinci ani. Cara a activat până în prezent în cadrul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).
Șefia Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare a fost preluată de către Olga Tagadiuc.
Peste 11 400 de familii din R. Moldova vor primi indemnizații unice în valoare de câte 3 300 de lei
Suma amenzilor aplicate persoanelor care au luat bani pentru a-și vinde votul la ultimele alegeri a crescut la peste 7,1 milioane de lei
Cum au votat cetățenii români din R. Moldova la alegerile prezidențiale din România: Număr-record de votanți și Lasconi pe primul loc