17:56:36 22.02.2025
Stiri

Guvernatoarea din Maine sfidează decretul lui Trump privind sportivii transgender: „Ne vedem la tribunal”

Actualitate 22.02.2025 09:26 Vizualizări521 Autor: ZiarulNational
Guvernatoarea din Maine sfidează decretul lui Trump privind sportivii transgender: „Ne vedem la tribunal”

„Ne vedem la tribunal”, i-a spus guvernatoarea statului Maine, Janet Mills, lui Donald Trump, după un schimb de replici tensionat privind decretul semnat de preşedinte care exclude sportivii transgender din echipele feminine.

Donald Trump, aflându-se la Casa Albă în faţa guvernatorilor, discuta despre decretul emis la începutul lunii februarie. Cu un ton ironic, el a menționat că „Mulţi democraţi se luptă cu mine pe această temă, asta e bine”, și a întrebat-o în mod direct pe guvernatoarea Janet Mills: „Nu aveţi de gând să vă conformaţi?”

Mills a răspuns ferm că se va conforma legilor de stat şi federale. La aceasta, Trump a replicat: „Noi suntem legea federală. Ar fi bine, altfel nu veţi primi niciun ban federal.”

Guvernatoarea a răspuns: „Ne vedem la tribunal.”

„În regulă, ne vedem în instanţă. Aştept cu nerăbdare. Ar trebui să fie foarte uşor. Şi bucuraţi-vă de viaţa de după guvernare, pentru că nu cred că veţi fi realeşi vreodată”, a continuat Donald Trump.

Decretul președintelui permite agenţiilor federale să refuze subvenţiile pentru şcolile care permit sportivilor transgender să participe în echipe feminine. Oficialii din Maine au declarat că nu vor modifica politica faţă de elevii transgender, iar guvernatoarea împreună cu procurorul general al statului intenționează să conteste în instanţă orice reducere a fondurilor federale, potrivit Portland Press Herald.

Ministerul Educaţiei a deschis o anchetă asupra Departamentului de Educaţie din Maine, suspectând încălcări ale legilor anti-discriminare de gen. Potrivit Ministerului, Maine permite sportivilor de sex masculin să participe la competiții feminine și nu oferă facilităţi rezervate exclusiv femeilor, încălcând astfel legile federale anti-discriminare.

Guvernatoarea Mills a calificat acțiunea ca o „manevră politică” menită să reducă finanţarea contribuabililor din Maine.

De la revenirea sa la putere, Donald Trump a intensificat criticile împotriva persoanelor transgender, atrăgând critici aspre din partea organizațiilor precum Amnesty International care au descris aceste acțiuni drept „atacuri crude la adresa persoanelor trans”.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte