Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, discurs la Forumul anual Euromoney, desfășurat la Viena: Realizările băncii centrale legate de menținerea ratei inflației la nivel stabil și măsurile pentru asigurarea stabilității sectorului financiar al R. Moldova
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, va susține un discurs în cadrul Forumului anual Euromoney, cea mai importantă reuniune financiară anuală pentru Europa Centrală și de Est care începe astăzi la Viena, Austria.
Potrivit BNM, Anca Dragu va vorbi, în cadrul panelului cu genericul: „Băncile centrale după furtună”, despre realizările băncii centrale legate de menținerea ratei inflației la un nivel stabil, măsurile în domeniul supravegherii și asigurării stabilității sectorului financiar.
Organizat între 14 și 15 ianuarie, în contextul încheierii unui an marcat de inflație, evoluții în domeniul energetic și războiul din Ucraina, forumul Euromoney discută perspectivele de politică monetară pentru anul 2025, obiectivele principale ale băncilor centrale din regiune, aspecte practice ce țin de reconstrucția Ucrainei, precum și provocările cu care se confruntă tranziția energetică.
Forumul Euromoney este cea mai prestigioasă conferință pentru profesioniștii în investiții și piețele de capital din regiunea Europa Centrală și de Est. Ajuns la cea-a de-a 30-a ediție, Euromoney le oferă liderilor de afaceri și factorilor de decizie oportunitatea de a schimba idei, de a dezvolta noi contacte și de a participa la discuții informate și imparțiale.
La eveniment participă șefii băncilor centrale din R. Moldova, Armenia, Croația, Polonia, Albania, Lituania, Republica Macedonia de Nord, Georgia, Slovenia și Ungaria, investitori, dar și reprezentanți de nivel înalt ai instituțiilor financiare internaționale.
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități