Guvernarea PSRM – PD mai face o TENTATIVĂ de a obține împrumutul de 200 de milioane de euro de la ruși. Dodon promite, de această dată, să se țină cont „obiecțiile” formulate anterior
Președintele Igor Dodon susține că a convenit cu autoritățile rusești, în cadrul vizitei întreprinse săptămâna trecută la Moscova, să fie reluate negocierile pentru creditul de 200 de milioane de euro. Deocamdată nu se știe dacă banii respectivi, despre care se vorbește din toamna anului 2019, vor ajunge în acest an în R. Moldova.
„Cunoașteți că am convenit să reluăm negocierile pentru obținerea creditului de 200 de milioane de euro, care este orientat pentru susținerea economiei, construcția drumurilor, susținerea agenților economici, întreprinderilor mici și mijlocii. Săptămâna aceasta va fi inițiată procedura, conform legislației R. Moldova. Procedura prevede implicarea Parlamentului, după care eu voi semna un decret privind demararea negocierilor”, a declarat astăzi președintele Dodon, după ședința săptămânală cu participarea premierului și a spicherului.
Șeful statului promite că, de această dată, autoritățile R. Moldova vor ține cont de obiecțiile formulate anterior. „Vom face tot posibilul să ținem cont de obiecțiile care au fost anterior la procedura de rectificare a acestui acord de împrumut”, a spus oficialul.
În opinia reprezentanților opoziției, președintele Dodon a recunoscut astăzi că anterior, când a fost ratificat acordul de împrumut cu Federația Rusă, a fost încălcate prevederile Constituției R. Moldova.
„Legat de reluarea procesului de renegociere a acordului de credit cu Federația Rusă, Dodon zice că va ține cont de prevederile Constituției și ale legilor țării. Dacă omul a înțeles abia în al patrulea an de mandat că trebuie să respecte Constituția și legile țării, mă întreb ce a făcut și cum a activat până acum? По понятиям? Însă, chiar dacă a spus că va respecta Constituția și legile țării, trebuie să urmărim foarte atent ce și cum face. Că Dodon multe a spus între timp, problema este ca ceea ce spune și ceea ce face sunt două lumi paralele…”, a avertizat deputatul Sergiu Litvinenco.
De menționat că anterior Parlamentul R. Moldova a ratificat Acordul de împrumut cu Federația Rusă, însă Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional.
ȘTIAȚI CĂ... aproximativ 80% din populația R. Moldova este alimentată cu apă din fluviul Nistru, iar capitala este dependentă în proporție de 98% de aceeași sursă: Cum a fost evitată o criză de apă vara trecută, când am avut o secetă severă
Peste 11 400 de familii din R. Moldova vor primi indemnizații unice în valoare de câte 3 300 de lei
Suma amenzilor aplicate persoanelor care au luat bani pentru a-și vinde votul la ultimele alegeri a crescut la peste 7,1 milioane de lei