Guvernarea Dodon insistă ca FISCUL să poată efectua activități speciale de investigație și de urmărire penală
Serviciului Fiscal de Stat (SFS) i-ar putea fi atribuite competențe de efectuare a măsurilor speciale de investigație și a urmăririi penale.
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege privind modificarea Codului fiscal și a Codului de procedură penală, iar subiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.
Competențele suplimentare pentru fisc presupun cercetarea penală a infracțiuniilor precum practicarea ilegală a activității de întreprinzător, practicarea ilegală a activității financiare, pseudoactivitatea de întreprinzător, evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, evaziunea fiscală a persoanelor fizice, transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz, fabricarea ilegală a semnelor de marcare de stat, punerea în circulație și utilizarea acestora; însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate, insolvabilitatea intenționată, insolvabilitatea fictivă sau falsul în documente contabile.
Potrivit autorilor proiectului, acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împiedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri. De asemenea, se urmărește înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal, diminuarea economiei subterane și fortificarea premiselor pentru îmbunătățirea climatului de afaceri.
Urmărirea penală a infracțiunilor economice ar urma să fie efectuată de către ofițerii de urmărire penală din cadrul SFS.
Dacă acest proiect va fi aprobat, SFS va face uz de noile competențe începând cu 1 ianuarie 2021.
Cum au votat cetățenii români din R. Moldova la alegerile prezidențiale din România: Număr-record de votanți și Lasconi pe primul loc
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 în România: Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu
Nicolae Negru // Fantoma trecutului promite schimbarea prezentului