GALERIE FOTO // Destinaţia anului 2017. Iată care este ţara pe care toată lumea vrea să o viziteze
Islanda a fost una dintre cele mai populare destinaţii turistice în 2016, iar Thailanda a fost înaintea ei în aceeaşi postură. Dar, pentru 2017, următorul „punct fierbinte“ în topul destinaţiilor turiştilor este Portugalia, ţara fiind în fruntea predicţiilor pe toate site-urile de travel din lume, notează „Huffington Post“. Se pare că turiştii sunt atraşi de plajele uimitoare ale Portugaliei, de oraşele istorice, de vibraţia generală a marilor oraşe, dar şi de insulele luxuriante.
Totodată, turiştii apreciază Portugalia pentru vin şi pentru activităţile pline de aventură. Revista „Travel + Leisure“ scrie că în 2017 tot mai mulţi turişti vor vizita Portugalia, ţara fiind numită „Destinaţia anului 2017“. Un aspect care a contribuit la această numire a fost creşterea numărului de vizitatori americani în Portugalia cu 22%, în 2016. Mai mult, experţii de la „Fodor's“ au pus regiunea portugheză „Minho“ pe lista „Locurilor de vizitat în 2017“, iar „Lonely Planet“ a numit Insulele Azore una dintre cele mai bune regiune de vizitat în 2017.
Mai jos, o serie de recomandări dacă vă gândiţi ca următoarea vacanţă să fie în Portugalia.
Lisabona şi Algarve. O primă călătorie în Portugalia ar trebui să includă vizitarea capitalei Lisabona, cunoscută pentru viaţa de noapte fabuloasă. După două ore şi jumătate de mers cu maşina puteţi ajunge la Algarve, pe regiunea de coastă, unde puteţi să staţi pe plaje ascunse.
Minho. Minho este considerată una dintre cele mai frumoase regiuni din Portugalia, având inclus un parc naţional desprins parcă din basme. Aici se poate găsi şi degusta un vin foarte bun şi ieftin.
Plaja Comporta. Se poate să nu fi auzit de această plajă, aici fiind un sat pescăresc unde se înghesuie cei mai bogaţi şi faimoşi oameni ai Europei.
Muzeul Artei, Arhitecturii şi Tehnologiei. Muzeul din Lisabona s-a deschis în Octombrie, având un aspect inedit, fiind un obiectiv de vizitat dacă vizitezi Portugalia.
Insulele Azore. Mulţi turişti au spus că insulele Azore pot să fie peste insulele Hawaii din mai multe puncte de vedere. Sunt numite „noua Islandă“, fiind o atracţie pentru fanii sporturilor extreme. Aici se pot face drumeţii către un vulcan.
Sursa: one.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski