07:00:52 20.04.2025
Stiri

Greșeală pe masa de operație. Chirurgul a scos ficatul pacientului, în loc să scoată splina

Actualitate 05.09.2024 17:59 Vizualizări1971
Greșeală pe masa de operație. Chirurgul a scos ficatul pacientului, în loc să scoată splina

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit pe masa de operație după ce medicul chirurg i-a scos ficatul, în loc să îi îndepărteze splina.

Cazul revoltător a avut loc în Statele Unite ale Americii. Victima, William Bryan, se afla la casa de vacanță din Okaloosa County, Florida, când a început să simtă brusc dureri puternice la nivelul abdomenului. A fost transportat de urgență la Spitalul Ascension Sacred Heart Emerald Coast, iar analizele au arătat că avea leziuni splenice şi hepatice. A intrat în operație de urgență, existând riscul unor complicații grave, ce ar fi putut duce la deces, notează The Guardian.

Cu toate acestea, chirurgul i-a scos pacientului ficatul în loc să îi scoată splina. Înlăturarea organului greșit a dus la tăierea unei artere importante, astfel că bărbatul a murit pe masa de operație din cauza hemoragiei.

”Din păcate, avem unul dintre cele mai flagrante cazuri de malpraxis în care am fost implicat vreodată. Splina era intactă și avea un chist mic în jurul ei, dar nu a fost o problemă fatală. Era un chist cu aspect destul de obișnuit. Probabil s-ar fi putut trata”, a declarat avocatul angajat să reprezinte familia victimei.

Soția bărbatului decedat a declarat că a fost o moarte ”inutilă și brutală”: ”I-au îndepărtat ficatul în loc de splină, așa că, desigur, a sângerat până la moarte pe masa de operație. A fost cel mai bun soț și tată pe care l-aș fi putut cere”.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte