O țară din Europa LEGALIZEAZĂ marijuana medicinală
Grecia a legalizat marijuana în scopuri medicale.
Premierul Alexis Tsipras a declarat că medicii vor putea în curând să prescrie medicamente pe bază de cannabis pentru o varietate de afecţiuni medicale. Cannabisul este în mod normal prescris pentru spasme musculare, durere cronică, sindromul post-traumatic, epilepsie şi cancer, informează The Independent.
Grecia este a şasea ţară din UE care a luat această decizie după ce Cehia, Finlanda, Olanda, Portugalia şi Spania au legalizat deja marijuana pentru uz medicinal.
În Polonia, legea pentru utilizarea marijuanei medicinale a trecut de Camera Deputaţilor şi a fost trimisă pentru aprobare la Senat.
Guvernul elen nu a dat încă detalii despre modul în care va putea fi cultivată şi distribuită marijuana.
Noua lege ar putea stimula economia greacă, deoarece permite crearea unei industrii legale de droguri.
În Canada, de exemplu, compania Deloitte a estimat că legalizarea marijuanei ar aduce venituri de 23 de miliarde de dolari pe an, mai mult decât vânzările combinate de bere, vin şi băuturi alcoolice.
În curând, Grecia va putea, de asemenea, să importe medicamente pe bază de cannabis.
Rămâne de văzut dacă Atena va merge mai departe şi va legaliza folosirea marijuanei în scopuri recreaţionale, aşa cum se întâmplă în Portugalia.
În Olanda, a cumpăra câteva grame de cannabis din aşa-zisele „coffee shops” este o practică tolerată, însă a cultiva şi a vinde către acestea este ilegal.
Un proiect care legalizează şi cultivarea marijuanei este în circuitul legislativ al parlamentului olandez.
Sursa: ziare.com
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”