Grant de circa TREI MILIOANE de dolari de la suedezi pentru modernizarea agriculturii
Agenția Suedeză pentru Dezvoltare Internațională (SIDA) oferă Republicii Moldova, prin intermediul Băncii Mondiale, 2 893 424 de dolari pentru implementarea proiectului „Agricultura Competitivă”.
Acordul de Grant a fost semnat astăzi în incinta Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare care, împreună cu Ministerul Mediului, își asumă implementarea proiectului până în iunie 2017. Cele aproape trei milioane de dolari vor fi direcționate spre îmbunătățirea sectorului privind siguranța alimentară, granturi investiționale pentru modernizarea și achiziționarea infrastructurii postrecoltare, precum și a tehnologiilor de conservare a solului.
Prin acest suport financiar, autoritățile speră ca sectorul agroalimentar să devină mai competitiv, managementul siguranței alimentare să fie mai performant, iar agricultorii să aibă acces mai ușor la piața de desfacere.
Proiectul „Agricultura Competitivă” a fost lansat în luna aprilie a acestui an și are un cost total de 27,4 milioane de dolari. Dintre acestea, pe lângă grantul acordat de SIDA - 18 milioane de dolari care reprezintă un credit de la Banca Mondială, 4,4 milioane de dolari sunt acordate sub formă de grant de Fondul Global de Mediu, iar două milioane de dolari constituie contribuția Guvernului Republicii Moldova.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md